Numarul inselaciunilor, mai mare de cinci ori decat anul trecut
Numarul inselaciunilor, mai mare de cinci ori decat anul trecut
Numarul cazurilor de infractiuni de inselaciune cu pagube mai mari de jumatate de milion de euro a crescut de aproape cinci ori in prima jumatate a acestui an, fata de cea a anului 2006. Iar fraudele informatice s-au dublat fata de anul trecut. Cel putin asa reiese din bilantul Inspectoratului General al Politiei Romane, care releva faptul ca inselaciunea cu pagube peste 500.000 de euro a inregistrat cea mai spectaculoasa crestere, de 353,84 la suta, adica de la 52 de cazuri, anul trecut, la 236, anul acesta. Datele statistice arata ca cele mai multe cresteri s-au inregistrat pe segmentele de crima organizata, infractiunile din aceasta categorie crescand cu aproximativ 35 la suta fata de anul trecut. Un ritm ascendent l-au avut si infractiunile privind piata de capital, spalarea banilor si comertul electronic, iar infractiunile informatice s-au dublat in primele sase luni ale acestui an, fata de primul semestru al lui 2006
2007-08-10
Comments (0) 10.08.2007. 00:00
Cucerirea s-a terminat, incepe exploatarea
Cucerirea s-a terminat, incepe exploatarea
Daca ne gandim la internaut in termenii lui Piaget, el a incetat de a fi un copil de cateva luni, care exploreaza camera de-a busilea, pentru a-si construi un rudiment de conceptie despre lume. Cu alte cuvinte, modificarile din 2007, fata de 2006, sugereaza ca intr-o oarecare masura utilizatorul roman a „explorat" internetul, iar acum, incepe sa-i gaseasca sensul si utilizarile.
S-a vorbit dintotdeauna despre faptul ca internetul, in sine, e o suma de canale de comunicare, un mijloc de atingere a scopului, si nu un continut sau un scop in sine. Romanii folosesc din ce in ce mai mult reteaua mondiala la diferite lucruri, o data cu aparitia facilitatilor, de la conversie valutara, la cumparaturi, informare la zi, studiu, conexiuni cu cunostinte aflate departe si, desigur, in continuare, distractie.
Posedatul ascuns intr-o cafenea de net, cu cunostinte tehnice peste medie si porniri de hacker, pare departe de portretul statistic al utilizatorului din 2007. Acesta poate fi o mama a mai multor copii, legata de casa, dornica de a conversa cu cunostintele pe Yahoo Messenger. Sau un domn director de firma aflat in prag de pensie, care a deprins destul de greu, dar foloseste bine si cu spor e-mailul si calendarul de intalniri din calculator. Sau o iubitoare de bijuterii care a avut ideea de a le pune in vanzare pe un magazin virtual, pentru a economisi cheltuielile cu chiria si vanzatorii.
Din pacate, penetrarea internetului in Romania se opreste la aproximativ 25% din populatie. Viziunea optimista data de cifrele alaturate se risipeste atunci cand vorbim de populatia rurala, mai putin educata.
Totusi, tehnologiile noi au o penetrare foarte rapida in ariile mai putin dezvoltate. Nu ne ramane decat sa speram ca internetul si calculatorul vor deveni atat de ieftine si de simple, incat absolut oricine va putea beneficia de avantajele lor.
2007-08-06
Comments (0) 06.08.2007. 00:00
Piata online a electronicelor se ridica la 100 milioane de euro
Piata online a electronicelor se ridica la 100 milioane de euro
Comertul pe internet ofera o alternativa pentru evitarea aglomeratiei si timpului pierdut prin magazine
Romanii au inceput sa se obisnuiasca cu confortul cumparaturilor pe internet. Ultimul studiu al companiei de cercetare a pietei Mednet Marketing Research Center arata ca, in ultimul an, aproape 20% din bucuresteni au facut cumparaturi din magazinele on-line.
Potrivit cercetarii, in ultimul an, 18,2% din locuitorii Capitalei care au acces la internet au facut cumparaturi on-line. Acestia au achizitionat cu precadere produse IT, electronice, haine, produse de ingrijire personala, telefoane si carti. Un procent usor mai mare de cumparatori on-line s-a inregistrat in provincie (21,1%), favoritele cumparatorilor din provincie fiind electronicele, produsele IT, cartile si produsele de ingrijire personala.
"Daca ar fi sa intocmim un top al celor mai bine vandute produse pe internet, acelea ar fi cu siguranta dominat de produsele IT&C, urmate de cele electronice si electrocasnice. Este insa important sa tinem cont de legea sezonalitatii la care sunt supuse anumite categorii de produse", au declarat pentru „Adevarul" oficialii companiei Altex, subliniind ca, in lunile de vara, cresc vanzarile de aer conditionat si aparate frigorifice, in timp ce iarna statisticile arata ca produsele comandate cel mai des pe internet sunt telefoanele mobile, televizoarele si electrocasnicele mari.
Diferentele dintre piete se reduc in doi-trei ani
In sezonul estival, pe Altex.ro cresteri insemnate se inregistreaza si pe segmentul camerelor foto si video, produse care nu lipsesc din echipamentul de vacanta, iar incepand cu septembrie, vedete ale vanzarilor devin televizoarele cu plasma si LCD-urile, dar si laptopurile sau sistemele IT.
Madalin Durca, directorul de marketing al companiei Pcfun, apreciaza ca produsele IT si electronicele sunt vedetele vanzarilor pe internet urmare a faptului ca acestea sint foarte aproape de mediul internet si au un grad inalt de standardizare. „Primul argument vine din faptul ca cele mai multe initiative in peisajul on-line romanesc au pornit din zona acestor produse.
In acelasi timp, nu trebuie ignorat faptul ca producatorii IT, de electronice si electrocasnice au fost foarte aproape de fenomenul on-line si in multe cazuri au fost promotorii acestui domeniu si de sisteme B2B, care au devenit ulterior modelul pentru comertul on-line", spune oficialul PCfun.
Potrivit lui Durca, cu o piata estimata la 100 milioane de euro, in 2007, Romania se situeaza cu mult in urma unor tari din Europa in ceea ce priveste cumparaturile on-line de produse IT, electronice si electrocasnice.
Desi exista un decalaj intre piata romaneasca in ceea ce priveste valoarea vanzarilor on-line si tarile europene, Madalin Durca estimeaza ca diferenta se va reduce treptat in 2-3 ani, datorita atat vitezei mari de adaptare pe care romanii o manifesta in general, dar si accesului tot mai usor la conexiunile internet de banda larga.
e-bay, in topul celor mai accesate site-uri
Cand vine vorba de cumparaturi online, bucurestenii acceseaza cel mai des, potrivit datelor prezentate de Mednet, site-uri precum e-bay.com, eastbay.com, emag.ro, amazon.com, you.ro, ocazii.ro, quelle.ro si rohost.ro.
Cam aceleasi preferinte au si internautii din provincie, acestia preferand si magazinele specializate de cosmetice, precum amway.com sau oriflame.com sau de carti – polirom.ro, etc.In ceea ce priveste intentia de a achizitiona produse on-line in viitorul apropiat, aproape o treime din repondentii care au acces la internet, atat din provincie, cat si din Bucuresti, au declarat ca vor face cumparaturi prin intermediul internetului in urmatoarea perioada.
Portretul-robot al cumparatorului de pe internet contureaza o persoana cu varsta de pana in 30 de ani, de sex masculin, cu venituri de peste 2.000 de lei lunar.
2007-08-03
Comments (0) 03.08.2007. 00:00