?A fost ofiter de securitate sub acoperire. E un diavol!?, Preafericitul Daniel si prea nefericitul sau frate!
?A fost ofiter de securitate sub acoperire. E un diavol!?, Preafericitul Daniel si prea nefericitul sau frate!
Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a facut o vizita canonica în Mitropolia Banatului, în perioada 3-6 iunie, la invitatia ÎPS Mitropolit Nicolae al Banatului, ocazie pentru a trece, în 6 iulie, si prin satul natal Dobresti, din judetul Timis, unde a vizitat casa parinteasca si santierul de la biserica manastirii cu hramurile Cuvioasa Parascheva si Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, ctitorie a Preafericirii Sale.
Manastirea a fost înfiintata la 9 iulie 2003, cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Parinte Nicolae al Banatului, la initiativa si cu sprijinul Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, care a contribuit la cumpararea mai multor terenuri si a unei case unde, în prezent, locuieste obstea monahilor pâna când lucrarile de constructie a manastirii se vor finaliza. Casa parinteasca, renovata si dotata, este data în folosinta manastirii pentru primirea oficialitatilor.
Miercuri, 12 septembrie 2007, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales pe Înalt Prea Sfintitul Daniel, mitropolitul Moldovei si Bucovinei, în scaunul de Patriarh ortodox al României. La Dobresti, satul sau natal, întreaga comunitate s-a rugat si a asteptat cu lacrimi în ochi vestea cea buna. Undeva, la capatul satului, într-o casa darapanata, fara curent electric, Gheorghe Ciobotea s-a bucurat si el, desi nu mai vorbeste de ani de zile cu fratele sau Daniel, proaspatul patriarh.
Slujba pentru sase oameni
"În seara alegerilor, ne-am adunat la mine vreo zece persoane. Când s-or anuntat rezultatele, am sarit în sus de bucurie. Ne-am rugat pentru el si ne bucuram pâna la Dumnezeu. Daca nu era el, satul asta s-ar fi desfiintat. Datorita lui avem asfalt si apa", spune Gheorghe Danila, de 63 de ani, unul dintre putinii locuitori ai satului Dobresti, unde a vazut lumina zilei Preafericitul Daniel, în urma cu 56 de ani. În dimineata zilei în care Colegiul Electoral Bisericesc avea sa decida cine va fi viitorul pastor al Bisericii Ortodoxe Române, cei trei calugari trimisi la Dobresti de la Manastirea Sihastria pentru a înfiinta aici o obste monahala s-au rugat pentru ca Dumnezeu sa faca alegerea cea mai buna. "Seara, am multumit printr-un Te Deum pentru binefacerile primite de la Dumnezeu. Pentru ca lumea nu a stiut de slujba asta speciala, la biserica au fost prezenti doar sase oameni", povesteste calugarul Matei, staretul viitoarei manastiri.
Lux monahal. Noul Patriarh si-a transformat casa parinteasca în vila de lux, în timp ce fratele sau traieste într-o anexa a fostului CAP, fara apa si curent
Casa parinteasca a Înalt Prea Sfintiei Sale Daniel a fost donata obstii viitoarei manastiri Sf. Parascheva si, dupa cum spune parintele Macarie (unul dintre cei trei calugari veniti de la Sihastria), acolo va fi casa de oaspeti. "Casa era una dintre cele trei din sat construite din caramida. Noi am renovat-o complet, iar acum este gata sa primeasca oaspeti", spune calugarul Matei. În contrast cu restul asezarii, fosta casa parinteasca a patriarhului Daniel nu mai aduce cu ce a fost înainte ci, mai degraba, cu o vila de lux amenajata dupa ultimele tendinte, cu materiale si finisaje de cea mai buna calitate, balustrade interioare si exterioare din inox. Pe pereti sunt expuse icoane si tablouri care îl înfatiseaza pe Preafericitul Daniel în diverse ipostaze, de student, profesor si mitropolit. Pe terasa de la parter, marginita si ea de balustrade de inox, se ajunge pe niste trepte de marmura.
Erau considerati chiaburi
Tatal patriarhului, Alexie Ciobotea, a fost învatatorul satului iar mama, Stela, casnica. Cei doi au avut trei copii, doi baieti (Gheorghe si Daniel) si o fata. "Au avut 30 de hectare de pamânt si erau considerati chiaburi. Mama pierduse doi frati în al doilea razboi mondial si, în amintirea celor cazuti, a ridicat în sat un monument închinat eroilor. Când au venit comunistii, le-au luat tot ce au avut'.", îsi aminteste Gheorghe Danila, care a copilarit si a mers la scoala împreuna cu Preafericitul Daniel.
De mic se voia preot
Batrânul îsi aminteste de patriarh ca de un om foarte glumet, mereu bine dispus. "De mic, daca îl întrebai ce vrea sa se faca atunci când o sa fie mare, spunea ca vrea sa fie preot. Pâna si fetelor de la scoala le spunea ca le spovedeste si le cumineca. Îmi amintesc ca lua masaiul de pe catedra si apoi cânta Doamne Miluieste!. Înca înainte de a merge la scoala, stia deja sa scrie si sa citeasca". Dupa scoala generala, Daniel Ciobotea a plecat la Sibiu pentru a urma cursurile facultatii de teologie. "Atunci s-a rupt de sat. Venea acasa mai rar, o data la doua-trei saptamâni. Când s-a prins de cele înalte, nu l-am mai vazut vreo 15 ani", spune Danila.
Din nou acasa
Când s-a întors la Dobresti, ÎPS Daniel era mitropolit al Moldovei. În 2002, cel mai important fiu al satului primea titlul de cetatean de onoare, distinctie care i-a fost înmânata chiar de catre fratele sau, Gheorghe Ciobotea. "Atunci a stabilit si locul unde se va face manastirea. A mai fost în vizita de mai multe ori, dar tot pe fuga, câte doua-trei ore. În 23 octombrie 2005, în ziua când s-a sfintit locul unde se va face manastirea, la noi în sat au fost peste 2.000 de oameni. De când e satul nu am avut atâtia vizitatori si oameni înalti într-o singura zi!", exclama Danila. Pe ulita se apropie încet Viorica Busuioc si Aurelia Gaspar, femei în vârsta de peste 70 de ani. "Asa am avut un stres si un greomânt pâna s-a anuntat ca Daniel al nost' are sa fie patriarh... O fost bucurie asa de mare, ca am si plâns! Cum sa nu plâng, când de fiecare data când venea acasa si ne vedea, pe fiecare ne-a cunoscut si ne-a întrebat de sanatate. Noi nu putem multumi lui Dumnezeu cât ne-o ajutat!", spune Aurelia Gaspar.
Fratele Gheorghe
La capatul celalalt al Dobrestiului, aproape de iesirea din sat, fratele patriarhului, Gheorghe Ciobotea, traieste cu sotia si unul dintre copii într-o anexa a fostului CAP. Practic, într-o singura încapere, în care au fost înghesuite patru paturi si foarte putina mobila, saracacioasa. Nu au curent electric si nici apa. Gheorghe, care o viata întreaga a fost tractorist la SMT-ul din Bethausen, nu vorbeste cu fratele sau de câtiva ani. De-a lungul timpului s-au certat de mai multe ori din cauza unui petic de pamânt. "Am trait foarte greu", spune Florica, sotia lui Gheorghe, adaugând: "Acum nu-i acasa, e dus cu oile pe vale".
Sarac lipit
Nevasta lui Gheorghe sustine ca sotul ei nu s-a înteles cu fratii (cu Daniel si cu sora sa) la împartirea averii. "Dan (actualul patriarh - n.r.) i-a propus sa renunte la partea lui din casa parinteasca (care fusese mostenita de cei trei frati), pentru ca aceasta sa fie donata manastirii. La schimb, s-au înteles ca Gheorghe sa primeasca sase hectare din cele 26 mostenite de la parinti, dar sa fie vorba de pamântul aflat împrejurul anexei fostului CAP, în care locuim acum. Ghita a fost de acord sa renunte la partea sa din casa parinteasca si la restul pamântului dar, când sa semneze actele la notariat, la Lugoj, s-a razgândit, pentru ca, atunci când o citit, a înteles ca ar fi trebuit sa renunte la toata averea si sa ramâna fara nimic. Asa ca nu a semnat. Casa parinteasca s-o dat pâna la urma manastirii, iar Ghita s-o suparat si de atunci nu mai vorbeste cu Dan", spune Florica. Femeia e convinsa ca, daca sotul ei ar fi semnat acele acte, ar fi ramas si fara casa, si fara pamânt.
Fratii nu-si vorbesc
"Ghita are o pensie de patru milioane. Am venit aici, într-o ruina de casa, dar cu ce sa o reparam, ca noi de-abia putem trai. Din 2004 nu am mai vorbit cu Dan, chiar daca a mai fost pe aici. Noi nu ni-s contra lui. Nu ne trebuie nimic de la el. Uitati-va, ca nu avem nici curent la casa! Eu nu am de ce sa ma ascund!", declara Florica. Femeia spune ca fostul mitropolit "nu o venit sa-i dea copilului meu un milion de lei când era la colegiu, ca sa-si cumpere o pereche de pantofi. Am pazit oile ca sa-l tin la scoala!".
A aflat de la radio
Gheorghe Ciobotea a aflat de la radio ca fratele sau a ajuns patriarh, spune cumnata lui Daniel: "Ne-am bucurat când am auzit ca o ajuns patriarh. Ghita o aflat vestea la radio, ca îl tine cu el când merge cu oile si noi nu avem televizor. Cu toate ca a ajuns om asa mare, noi niciodata nu i-am cerut ajutor. Daca el, din bunatatea lui si din sufletul lui, nu vrea sa ne ajute, atunci nu avem nevoie. Traim cum putem. Mâncam brânza, mâncam fasole si taiem porcu'. Asta-i traiu nost'...".
40 de suflete
Satul Dobresti, apartinând de comuna Bara, se afla la o distanta de 80 de kilometri de Timisoara. Prima atestare documentara a localitatii dateaza din anul 1477. Înscrisuri se mai pastreaza însa doar dupa anul 1.800. Dobrestiul a avut 126 numere de casa, care adaposteau 560 de familii. Dupa colectivizare, oamenii au plecat din sat, iar astazi mai sunt aici doar 40 de suflete.
Biserica monument
În Dobresti au fost ridicate doua biserici: una ortodoxa, alta greco-catolica. Biserica ortodoxa, zidita în anul 1852, este singura care a supravietuit, celalalt lacas ajungând o ruina. Toate icoanele cultului greco-catolic au ajuns pe vremea comunistilor în biserica ortodoxa, declarata, de curând, monument istoric. În anul 2003, ÎPS Daniel a donat bisericii vesmântul cu care au fost înfasurate moastele Sfintei Cuvioase Parascheva (14 aprilie 2003). De atunci, vesmintele sunt pastrate într-o racla lânga altar.
Profil de patriarh
Patriarhul ales al Bisericii Ortodoxe Române, Daniel Ciobotea, s-a nascut în satul Dobresti, comuna Bara, din judetul Timis, la data de 22 iulie 1951. Absolvent al Institutului Teologic Universitar Ortodox din Sibiu si doctorand al Institutului Teologic din Bucuresti (sub îndrumarea parintelui Dumitru Staniloaie), îsi continua studiile în strainatate, doi ani la Facultatea de Teologie Protestanta la Universitatea de Stiinte Umane din Strasbourg (Franta) si doi ani la Universitatea "Albert Ludwig" din Freiburg, Facultatea de Teologie Catolica din Germania. La 15 iunie 1979, îsi sustine teza de doctorat la Strasbourg. Timp de opt ani, între 1980 si 1988, este profesor la Institutul Ecumenic din Bossey, Elvetia. În anul 1987 îmbraca haina monahala la Manastirea Sihastria, din judetul Neamt, avându-l ca nas de calugarie pe Arhimandritul Ilie Cleopa. Dupa alegerea sa ca mitropolit al Moldovei si Bucovinei, Preafericitul Daniel a înfiintat peste 300 de parohii, 40 de manastiri si schituri si a initiat construirea a peste 250 de biserici noi. Înscaunarea ÎPS Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, va fi oficiata duminica, 30 septembrie, de la ora 10.30, în Catedrala Patriarhala din Bucuresti.
Spirit întreprinzator
În calitate de Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, ÎPS Daniel a binecuvântat înfiintarea mai multor biserici si a initiat reteaua radio Trinitas, care numara 26 de posturi. Pe adresa de internet a Radio Trinitas (www.trinitas.ro) apar informatii despre tipografia proprie, editura cu tematica religioasa si un magazin virtual din care se pot achizitiona obiecte de cult, vesminte, podoabe, icoane, obiecte de arta bisericeasca si consumabile (tamâie, mir, fitil sau carbune). În curând îsi va începe emisia si primul post de televiziune din România cu tematica religioasa.
Adrian Claudiu Rusu
2009-08-08
08.08.2009. 00:00
This article hasn't been commented yet.
Write a comment
* = required field