A inceput Grand Spoof, singurul concurs romanesc de parodiat reclame
A inceput Grand Spoof, singurul concurs romanesc de parodiat reclame
Inscrierile la Grand Spoof editia a IV-a, singura competitie romaneasca de parodiat reclame si unul dintre cele mai asteptate evenimente din cadrul festivalului de publicitate neconventionala ADfel, au inceput luni. Amatorii de parodii, fie ele dupa clipuri romanesti sau internationale, isi pot trimite lucrarile pana pe 18 iulie pe adresa grandspoof@iqads.ro.
Spoof-urile trebuie sa fie originale si sa nu depaseasca 90 de secunde.
Timp de sapte zile (19-25 iulie) parodiile vor fi votate, pentru prima data in istoria Grand Spoof, de catre doua jurii: unul profesionist - alcatuit din specialisti ai industriei de marketing si comunicare ce urmeaza a fi anuntati in perioada imediat urmatoare; si unul format din publicul larg.
Cele mai bune doua parodii inscrise in concurs vor fi premiate in cadrul ADfel cu o camera video (premiu oferit de juriul profesionist) si cu o camera foto (premiu oferit in urma votului public), puse la dispozitie de eMAG, cel mai mare magazin online din Romania.
Toate spoof-urile vor fi disponibile pe www.ADfel.ro pe masura ce vor fi acceptate in competitie, iar in baza celor doua jurizari, va fi prezentat in premiera un Top 10 al celor mai bune lucrari in prima zi de ADfel, luni, pe 26 iulie.
Pana in acest moment, parodiile participante sau castigatoare in cadrul Grand Spoof au ajuns rapid la statutul de viral. Doua dintre cele mai recente ar fi: Pornoliga campionilor, spoof-ul castigator din 2009 realizat de Happy Fish, respectiv Budai Beer, un clip care promova un brand imaginar de bere, parodiind stilul Budweiser.
Cei care doresc sa afle mai multe informatii despre competitie si sa consulte regulamentul Grand Spoof pot accesa www.ADfel.ro.
Ce este un spoof?
Un spoof este un clip parodic ce face referire la o alta reclama, folosindu-se de notorietatea ei, pentru a servi unei alte marci, adesea inventate, sau pentru a realiza o simpla parodie, neasociata vreunui brand. Cu toate acestea, spoof-ul nu este plagiat sau reclama comparativa (ilegala in Romania), ci recreeaza in mod original elemente care amintesc de reclama initiala, pentru a le reinterpreta si pentru a crea un nou sens.
2010-06-30
30.06.2010. 00:00
This article hasn't been commented yet.
Write a comment
* = required field