*Pesimism. Majoritatea retailerilor spun ca īn ultimele zile din iunie (cand TVA era de 19%) au avut vanzari record
Cresterea TVA nu i-a afectat pe toti retailerii īn egala masura: īn timp ce unii vorbesc de scaderi mai mici sau mai mari ale vanzarilor, altii nu au contabilizat īnca cifrele, dupa ce au avut magazinele pline īn ultimele zile din iunie. Indiferent ca au tras sau nu linie, majoritatea se uita cu teama la lunile de toamna, cand se īntrevad reduceri ale vanzarilor, pe fondul scaderii cu 25% a salariilor bugetarilor, dar si a scumpirii utilitatilor, printre altele.
La retailerul de electronice si electrocasnice Altex, de exemplu, lucrurile sunt clare, spune Dan Ostahie, presedintele grupului. "Majorarea TVA de la 19% la 24% a avut un impact negativ de 10-20% asupra vanzarilor fata de ce ne propusesem, īn conditiile īn care am pastrat nemodificate preturile, dar si promotiile", a declarat pentru Gandul Dan Ostahie, care se asteapta ca aceasta crestere sa se consume īn doua-trei luni. Urmeaza īnca un val de scadere a vanzarilor, īn octombrie, ca o consecinta a taierii salariilor bugetarilor, adauga el. Ce va fi īn toamna este īnsa greu de estimat, dar chiar si cu aceste reduceri, "e bine ca nu am avut efecte sociale, cu iesiri īn strada, mult mai rele pentru business", conchide proprietarul Altex.
Vanzari mai mici īn hipermarketuri De scaderi ale vanzarilor īn lunile urmatoare vorbeste si Adriana Pita, directorul de comunicare al retelei de hipermarketuri Real. "Intrevedem īn lunile urmatoare posibilitatea ca vanzarile sa īnregistreze un declin ca urmare a efectului cumulat dat de mai multi factori: de natura economica - cresterea TVA, criza, evolutia cursului de schimb, de sezonalitate - concedii sau chiar ca urmare a unor calamitati - efectul inundatiilor", ne explica Pita. Desi se simte si la Real o usoara scadere a vanzarilor dupa 1 iulie, nu majorarea TVA este cauza, neaparat, ci faptul ca la sfarsitul lunii iunie s-a cumparat foarte mult, īn special zahar, ulei, malai si faina. Reprezentantii Carrefour nu au dorit īnsa sa comenteze ce s-a īntamplat īn hipermaketurile din Romania la nivelul vanzarilor, desi oficialii grupului anuntasera anterior ca vor mentine preturile la toate produsele din catalogul aniversar din perioada 30 iunie - 12 iulie. Magazinele online asteapta sfarsitul lunii Nici īn magazinele online specializate īn IT, electronice si electrocasnice nu s-a tras īnca linie, efectul majorarii TVA fiind destul de greu de masurat prin comparatie cu luna trecuta. "Nu avem īnca o evaluare clara a evolutiei vanzarilor dupa introducerea cotei TVA de 24%, deoarece īn ultimele zile din iunie vanzarile au fost de cateva ori mai mari decat īntr-o zi obisnuita", a declarat pentru Gandul Marius Ghenea, presedintele companiei Fit Distribution, care controleaza magazinul online pcfun.ro. El spune ca un anumit recul dupa 1 iulie, cel putin pe termen scurt, era de asteptat, fara īnsa a putea estima suficient dimensiunea acestei scaderi īn calculul evolutiei vanzarilor din luna iulie. Ghenea crede ca situatia va deveni mai clara dupa trecerea lunii iulie si mai ales la īnceputul sezonului de toamna, cand romanii vor avea alte prioritati la nivelul cheltuielilor, respectiv costurile crescute cu utilitatile.
Printre putinii care nu par afectati de majorarea TVA, dar nici de reducerea salariilor bugetarilor este Iulian Stanciu, directorul general al magazinului online de periferice, birotica si calculatoare eMag. "Dupa 1 iulie, impactul a fost foarte mic, avand īn vedere promotia pe care am avut-o. Pot spune ca suntem īn plan", ne-a declarat Stanciu. Asta dupa ce magazinul a anuntat ca va acorda un voucher de cumparaturi egal cu 5% din valoarea achizitiei efectuate, facilitate valabila pana la 31 iulie. Ca majoritatea comerciantilor, si eMag a avut vanzari de trei-patru ori mai mari īn ultimele zile ale lunii iunie, "un adevarat Craciun", imediat dupa ce Guvernul a anuntat ca va majora TVA de la 1 iulie. Cat despre al doilea val de reducere a vanzarilor de care vorbesc retailerii, Stanciu se asteapta la un impact destul de mic, avand īn vedere ca doar 10% din totalul vanzarilor se duc catre bugetari.
12.07.2010. 00:00
This article hasn't been commented yet.
Write a comment
* = required field