Comertul online a navigat impotriva crizei si de sarbatori
Comertul online a navigat impotriva crizei si de sarbatori
Comertul online a navigat impotriva crizei si de sarbatoriAdrian Ungureanu / adrian.ungureanu@curierulnational.roÎn decembrie 2009, traficul a crescut cu aproape 25%, fata de aceeasi luna din 2008Cifrele afisate pentru acest interval arata ca problemele economice actuale nu afecteaza comertul electronicComertul online a mai dat o data dovada ca este o industrie care creste si care sfideaza climatul economic nefavorabil prin care trece si România, iar de sarbatori s-a dovedit înca o data ca este loc si de mai bine, potrivit datelor furnizate de trafic.ro. "Desi românii au avut parte de Sarbatori de criza al doilea an la rând, pe Internet comertul nu a avut de suferit, dimpotriva, conform statisticilor trafic.ro, categoria comert electronic a cunoscut o evolutie pozitiva în decembrie 2009, cu o crestere de 24,28% a numarului de vizitatori unici fata de aceeasi luna a anului trecut. Numarul de afisari pentru aceeasi categorie a crescut si mai mult, cu peste aproape 36,6%", se arata într-un comunicat al site-ului, remis redactiei.trafic.ro: De sarbatori, pe Internet, românii au dat rochiile de seara pe bocanciPotrivit statisticilor, dupa cum arata cautarile dupa cuvintele-cheie pe cele peste 45.000 de site-uri monitorizate de trafic.ro, interesul românilor pe Internet în Luna Cadourilor s-a îndreptat preponderent catre netbook-uri, telefoane mobile, în special iPhone, si îmbracaminte sau încaltaminte de sezon, se mai arata în studiul trafic.ro. Astfel, comparativ cu decembrie 2008, cautarile pe Internet dupa cuvântul "netbook" au crescut de aproape 5 ori, cele pentru "iPhone" s-au dublat (circa 99.67%), la fel si cele pentru "bocanci"( 101.50%), "geaca" (95.01%) si "caciula" (92.70%). "Interesanta este scaderea cu peste 32% a interesului pentru "rochie de seara" sau cu 5.54% pentru "bijuterii", ceea ce indica faptul ca, în criza, românii prefera cadourile utile în locul celor de lux, precum si ca petrec mai putin", au mai precizat reprezentanti ai serviciului de monitorizare a audientei pe web din România.Totodata, trafic.ro mai arata ca în decembrie cea mai mare crestere pe Internet au înregistrat-o sirurile de cautare ce contin cuvântul "cadouri" - cu peste 70 de procente mai mult fata de luna precedenta. Urmeaza în top cautarile pentru "jocuri" si "jucarii". O evolutie negativa a avut în luna cadourilor fata de noiembrie 2009 interesul pe Internet pentru mobilier sau obiecte de decor, cautarile scazând cu circa 25%.okazii.ro, pcfun.ro si pcgarage.ro, printre cele mai eficiente site-uri în decembrie trecutDatele trafic.ro sunt confirmate si de vânzarile efective finalizate online, okazii.ro, pcfun.ro si pcgarage.ro, cele mai eficiente site-uri din acest punct de vedere. Pe site-ul www.okazii.ro, lider din categoria Comert electronic din trafic.ro, "Numarul tranzactiilor efectuate în luna decembrie 2009 s-a dublat fata de aceeasi perioada din anul precedent, iar cresterea procentuala a valorii tranzactiilor a fost de 88,51% comparativ cu decembrie 2008", conform declaratiilor lui Cristian Darie, director de proiect al okazii.ro. Totodata, "exista o tendinta de la începutul lui 2009 care s-a pastrat si în decembrie: clientii au devenit mult mai sensibili la pret si, ca atare, mult mai putin dispusi sa cumpere gadget-uri sau produse mai scumpe", atrage atentia Madalin Durca, director de marketing al Fit Distribution, grup ce detine o serie de site-uri de comert electronic înscrise în trafic.ro, printre care www.pcfun.ro sau www.pcgarage.ro.trafic.ro arata ca anul trecut a crescut si numarul site-urilor care s-au înscris pe lista celor care fac comert electronic. "Numai în 2009 s-au înscris peste 1.000 de noi site-uri din categoria Comert electronic, semn ca acest tip de business este la fel de interesant si pentru vânzatori ca si pentru cumparatori, în conditiile continuarii crizei economice", a declarat, în comunicat, Ionut Tudor, project manager al trafic.ro.
14.01.2010. 00:00
This article hasn't been commented yet.
Write a comment
* = required field