Laptopuri, televizoare, telefoane, în topul produselor achizitionate online. Tot mai multe persoane îsi platesc printr-un click, de acasa, factura la mobil si utilitatile
Cumparaturile online par sa sfideze criza. In prima jumatate a acestui an, romanii au facut peste un milion de tranzactii pe internet, platite cu un card bancar, de doua ori mai multe fata de aceeasi perioada a anului trecut, potrivit datelor furnizate de Romcard. Valoarea bunurilor cumparate online a atins în primele sase luni 68,5 milioane de euro, în crestere cu 60% fata de prima jumatate a anului trecut. "Cele mai cumparate sunt laptopurile, televizoarele, aparatele foto, video si telefoanele", a declarat pentru Gandul Iulian Stanciu, director general eMag, unul dintre cele mai mari magazine online. De asemenea, tot mai multi romani îsi achita online serviciile turistice, fac plata utilitatilor, sau îsi iau bilete la spectacole.
Fata de primele sase luni din 2009, în prima jumatate a acestui an numarul tranzactiilor afectuate a crescut cu 180% în turism, cu 210% în telecom si cu 175% în plata utilitatilor. "Turismul, telecomul si plata utilitatilor raman domenii cheie pentru comertul online cu card bancar, dar, în continuare, ne asteptam la evolutii pozitive si în servicii, divertisment si chiar si la aparitia unor jucatori noi, din industrii mai putin familiarizate cu aceasta modalitate de plata", a declarat Laurentiu Ghenciu, director de vanzari al GECAD ePayment. Valoarea medie a unei tranzactii online a fost, în prima jumatate a acestui an, de 57 de euro, fata de 76 euro în acelasi interval din 2009, ca urmare a intrarii pe piata a unor noi jucatori, cu produse si servicii cu valori mai mici.
Neîncrederea în plata pe internet este înca mare
Reprezentantii comerciantilor online sustin ca desi valoarea comertului online a crescut, multi dintre romani sunt neîncrezatori în magazinele virtuale. "Se poate face o paralela între zborul cu avionul si plata online. Este cel mai sigur si mai rapid mijloc de transport, dar multora le este frica de avion. Asa si cu platile online, explica Stanciu. Chiar daca majoritatea comenzilor se dau online, platile pentru produse se fac ramburs, la primirea produsului comandat. "Circa 50% dintre plati se fac ramburs, 40-45% se fac la punctele de livrare pe care le avem în tara, iar doar 5% sunt plati facute online. Poate fi folosit orice card activat pentru plata online, fie de credit, fie de debit", ne-a declarat Stanciu. El spune ca pe criza, afacerile online se dezvolta, pentru ca preturile sunt mai mici fata de magazinele clasice. "Fata de prima jumatate a anului trecut, noi am reusit sa ne dublam vanzarile. Exista o tendinta clara de orientare catre comertul online care este mai eficient, preturile sunt mai mici, iar mai ales pe criza oamenii pun mare accent pe aceste amanunte", ne-a mai spus Stanciu. Cota comertului online în total comert, în domeniul IT este estimata la 35% din total, iar în ce priveste comertul cu electronice si electrocasnice - piata evaluata la 1 miliard de euro - cota comertului online este de 14%. Magazinele online nu scapa de majorarea TVA.
13.07.2010. 00:00
This article hasn't been commented yet.
Write a comment
* = required field