eMAG vrea sa capitalizeze succesul Asesoft la Ploiesti
eMAG vrea sa capitalizeze succesul Asesoft la Ploiesti
Cel mai mare magazin on-line din Romania, eMAG, va deschide in urmatoarea perioada un showroom la Ploiesti, potrivit informatiilor aparute pe blogul zoso.ro. Acesta este al treilea dupa cele din Bucuresti si Iasi si are rolul de a creste increderea cumparatorilor in magazinul on-line. In plus, retailerul vrea sa creasca pe baza succesului de care se bucura compania Asesoft in Ploiesti, pana nu demult sponsorul echipei de baschet cu acelasi nume. Dupa preluarea eMAG in aprilie, sponsorul Asesoft a devenit chiar eMAG. Potrivit reprezentantilor magazinului, extinderea prin showroomuri va continua, insa planul nu este definitivat.
eMAG va deschide in urmatoarea perioada un showroom la Ploiesti, al treilea dupa cele din Bucuresti si Iasi. „eMAG este sponsor al echipei de baschet din Ploiesti, echipa care este foarte iubita si apreciata de ploiesteni. Daca tot este cunoscut numele, era pacat sa nu mergem si sa oferim si produsele”, a explicat alegerea Ploiestiului pentru deschiderea showroomului Radu Apostolescu, director de marketing la eMAG. Spatiul urmeaza sa fie selectat, motiv pentru care data exacta de deschidere a showroomului nu a fost stabilita inca. Va fi insa vorba de un spatiu de expunere de 100-200 mp. In showroom vor lucra 10 oameni. Investitia este minima, „insemnand amenajare, dotare si cateva produse expuse”, potrivit declaratiilor lui Radu Apostolescu. „Ceea ce ne dorim este sa crestem increderea in magazinul on-line si in ideea de on-line, de aceea am gandit aceasta prezenta «fizica». In acest fel, clientii eMAG, care doar se documentau pe site, acum o sa capete si incredere datorita prezentei fizice si o sa si comande. S-a intamplat in multe cazuri ca decizia de cumparare a unui produs sa fie luata on-line, iar achizitia sa se faca din alt magazin, unul off-line. Avem in plan deschiderea si a altor showroomuri, insa planul nu este inca definitivat“, a declarat pentru „Financiarul” Radu Apostolescu. In showroom vor fi preluate si comenzi, urmand ca distributia sa se faca direct la client sau in showroom.
» Gartner: In 2010 estimam cifre pozitive pe piata de IT, in regiune si in Romania
» Sama Bit preia service-ul pentru Packard Bell, Scop Computers sau Elko - distributia
» Mai multe taxe vor putea fi platite din octombrie la ghiseul.ro
» OKI vrea manager de distributie in Romania
» Se cauta 500 de specialisti in industria locala de servicii IT
Referitor la vanzarile eMAG, Apostolescu a declarat ca se asteapta la crestere, la fel si in ceea ce priveste intreaga piata de comert electronic, fara a preciza insa la cat estimeaza avansul. „Putem spune ca suntem in crestere, relatiile cu distribuitorii sunt foarte bune. Fata de nivelul actual ne asteptam la cresteri pana la sfarsitul anului. Evolutia va fi pozitiva si pentru intregul comert on-line, fiind un domeniu cu potential mare. Avem mult de recuperat pana sa ajungem la indicatorii din Vest”, a declarat Apostolescu.
In aprilie, compania de distributie Asesoft Distribution a preluat 51% din magazinul on-line eMAG. Despre acord, companiile au declarat ca este unul strict financiar, fiecare urmand sa-si continue independent businessul. Planurile vizau insa trecerea logisticii in seama distribuitorilor. Potrivit lui Apostolescu, in momentul de fata sunt in stadiu de integrare a stocurilor cu distribuitorii.
eMAG a avut in 2007 afaceri de 76,7 milioane de euro si un profit net de 0,6 milioane de euro. Tinta pentru 2008 a fost initial de 140-150 de milioane de euro, revizuita ulterior la 110 milioane de euro. Compania are aproximativ 150 de angajati. Asesoft a avut anul trecut afaceri de 127 de milioane de dolari si estimeaza pentru anul acesta o crestere pana la 130 de milioane de dolari.
2009-06-26
26.06.2009. 00:00
This article hasn't been commented yet.
Write a comment
* = required field