Internetul mobil - singura perspectiva posibila
Internetul mobil - singura perspectiva posibila
Toate datele referitoare la felul in care Internetul evolueaza indica un lucru clar: mobilitatea este pe cale sa detroneze accesul din puncte fixe. Mai exact, in unele zone s-a intamplat deja, in altele mai e putin pana sa se intample, iar in viitorul apropiat va fi aproape inutil sa mai existe 'sedii de firme'. Va ganditi sa va innoiti reteaua de calculatoare desktop? Mai ganditi-va o data…
In ciuda faptului ca Internetul mobil se afla, din punct de vedere istoric, abia la inceput, viteza de dezvoltare nu are niciun fel de precedent. In comparatie cu cifrele pietei de comunicatii mobile de date, pietele de Internet prin desktop si telefonie mobila au cam tot atata viteza cat are un elefant pe langa un ghepard. In zona de inovatie, cele mai multe lucruri se intampla tot in mobilitate, ceea ce creeaza asteptari extrem de mari in ceea ce priveste viitoarele capacitati ale Internetului mobil.
Viitorul sta in telefoanele destepte
Mutatiile produse in piata de aceasta dezvoltare accelerata deschid, dupa o lunga asteptare, si portile 'epocii de aur' pentru publicitatea online. Nu este nicio exagerare sa spunem astazi ca intregul concept de comert electronic a renascut odata cu lansarea zecilor de noi gadget-uri care aduc Internetul in orice buzunar.
Un exemplu elocvent: au trecut 11 trimestre de cand s-au lansat primele gadgeturi Apple care ofereau acces instant la Internet - IPhone si ITouch -, iar numarul utilizatorilor conectati prin aceste aparate a ajuns deja la 88 de milioane, doar in America de Nord. Spre comparatie, pe aceeasi piata, AOL reusea sa stranga, in 11 trimestre de la lansare, aproximativ 8 milioane de utilizatori (conectati prin desktop-uri), serviciile de Internet mobil pentru laptopuri ajungeau, in acelasi interval, la 18 milioane de utilizatori, iar NTT docomo i-mode - la 31 de milioane de clienti.
Cu doar cinci ani in urma, piata cumulata de desktop-uri si unitati mobile (laptop, tablet si notebook) era de peste patru ori mai mare decat cea de smartphone-uri, iar partea de unitati desktop era inca de trei ori mai mare decat cea de unitati mobile. Astazi, numarul de unitati livrate este cu doar 20% mai mare pentru calculatoare de orice fel, in comparatie cu smartphone-urile. Estimarile recente ale unui studiu al Morgan Stanley preconizeaza ca cele doua piete vor fi sensibil egale in 2011 (ca numar de unitati vandute), si ca smartphone-urile vor prelua conducerea in 2012. Cresterea rapida a pietei de smartphone-uri va afecta, de asemenea, si piata asa-numitelor 'feature phones' - telefoanele mai dotate ca putere de calcul si conectivitate decat telefoanele 'elementare' -, insa cu o putere mai mica decat smartphone-urile. Daca in perioada 2004-2008 piata de 'feature phones' era relativ stabila, in zona de 140-150 de milioane de unitati vandute anual in America de Nord (trendul fiind similar si in Europa si Asia), iar piata smartphone crestea incet, fara sa o afecteze pe cea a telefoanelor 'avansate', situatia s-a bulversat in 2010, cand telefoanele 'feature' au pierdut enorm din cota de piata, in timp ce smartphone-urile au crescut cu peste 20%. Analistii de la Morgan Stanley estimeaza ca vanzarile vor fi comparabile in 2011 (93 de milioane de unitati feature phone si 90 de milioane smartphone), urmand ca piata smartphone sa devina lider in 2012.
Accesibilitatea va fi cuvantul de ordine in curand: in 1960 existau mai putin de 1 milion de utilizatori de computere pe tot globul, in 1990 erau peste 100 de milioane de oameni conectati prin reteaua globala, astazi s-a trecut de un miliard, iar in 2020 se estimeaza ca vor exista peste 10 miliarde de unitati conectate la Internet, incluzand aici toate tipurile de calculatoare, telefoane si alte gadgeturi existente pe piata. 'Cloud computing' - fiecare angajat al unei firme poate lucra de oriunde, folosind orice - nu va mai fi, in curand, o exceptie, ci regula, acolo unde specificul activitatii o permite. Adio, sedii, adio, sali de sedinta! Deja sunt ani intregi de cand Second Life gazduieste sedintele multinationalelor, economisind milioane de dolari care s-ar fi cheltuit cu avioanele.
2010-08-23
23.08.2010. 00:00
This article hasn't been commented yet.
Write a comment
* = required field