Istoria Olteniei, in premiera la Bookfest
Istoria Olteniei, in premiera la Bookfest
PE ACEEASI TEMA
Studiu IRES: 22% dintre romani nu citesc, 85% considera ca daca "Ai carte, ai parte"
eMAG tinteste locul 1 in vanzarea de carte din Romania
BOOKFEST 2011 - Concerte, spectacole si mii de carti
?Tot ce e mai bun din literatura ungara actuala" se gaseste la Bookfest
La ora 12 si cateva minute standul editurii RAO, larg si cu mocheta rosie, s-a aglomerat destul de bine pentru primul titlu al zilei lansat la Bookfest. Cartea de peste 300 de pagini, in interiorul unei coperte albastre se numeste "Istoria Olteniei" si apartine istoricului Alex Mihai Stoenescu, care s-a declarat pe jumatate oltean."Marturisesc ca a fost foarte dificil sa scriu aceasta carte. Pe masura ce ma documentam am descoperit suprizele si frumusetile Olteniei", a declarat Stoenescu.Nu am reusit sa inteleg niciodata de ce nu s-a scris pana acum o astfel de carte care cuprinde aproape intreaga istorie a Olteniei, pana in anul 1989. Este o carte de nivel academic, fara excese si trebuie sa spun ca realitatile Olteniei sunt mai interesante decat orice manifestare in sensul acesta a oltenilor.De altfel exista un capitol special dedicat felului in care oltenii se manifesta, a spus Stoienescu care a citit aproape 200 de carti pentru documentarea istoriei olteniei. In ea exista lucruri interesante despre Tudor Vladimirescu, dar si despre alte personaje din Oltenia, unele controversate, precum Nicolae Ceausescu."Nu am omis nici aspectele nationaliste pe care le-am analizat cu rigoare si vreau ca aceasta carte sa reziste si sa fie sursa de inspiratie pentru scrierea altor cartii despre istoria olteniei.""Patriotismul Olteniei vine din istoria felului in care au fost nevoiti sa fuga in munti si sa revina mereu la satele lor din campie, din rolul pe care l-au jucat ca provinciali in istoria politica si economica a Tarii Romanesti", specifica autorul cartii "Istoria Olteniei".Alex Mihai Stoenescu s-a nascut la 2 octombrie 1953 la Bucuresti, intr-o familie de intelectuali cu veche traditie militara. Tatal sau, ofiter inginer de aviatie, ii ofera o educatie germana, din care nu lipsesc lectura organizata (pe curente literare, genuri, specii) si preocuparea pentru istorie. Din 1979 incepe sa scrie proze scurte, care nu vad insa lumina tiparului. Dupa 1990 publica mai multe romane. Cartile sale cu mare succes la public sunt, pe langa acestea, cele cu subiect istoric si politic.
2011-05-28
28.05.2011. 00:00
This article hasn't been commented yet.
Write a comment
* = required field