Altfel spus, coletele livrate pentru companiile ce fac comert
online vor aduce incasari de 4 milioane de euro companiei de
curierat, fata de 440.000 de euro in 2006.
"Am incheiat contracte atat cu magazine mari, dar si cu foarte
multe magazine mici ce fac comert online, pentru care livram doar
cateva colete pe saptamana", a declarat Adrian Mihai, business
development manager si actionar al Fan Courier.
Ceilalti doi actionari ai companiei sunt Felix Patrascanu si
Neculai Mihai.
X1_AdParams =
{
'pub' : '632203491294404',
'site' : 'zf',
'section' : 'zf_companii',
'zone' : 'rectangle_articol',
'size' : '0x0'
};
Si celelalte companii de curierat de pe piata romaneasca au
incasari in crestere datorita clientilor din domeniul electronic,
dar si a celor din teleshopping, un exemplu fiind DPD (Pegasus),
ce a livrat cu 30% mai multe colete in primul semestru.
Piata de retail online a crescut anul acesta in medie cu 30%,
potrivit estimarilor jucatorilor din domeniu, iar cel mai mare
retailer IT&C de pe piata locala, eMag, care vinde produse si
pe internet, a obtinut afaceri de 41 de milioane de euro in
primele sase luni ale anului, in crestere cu 64% comparativ cu
aceeasi perioada a lui 2009, potrivit oficialilor companiei.
"Cu clientii din online nu se incheie contracte in exclusivitate,
adica mai multi curieri pot livra colete pentru acestia", a spus
Adrian Mihai.
Cei trei actionari au dus compania Fan Courier de la trei expeditii
pe zi, realizate cu Daciile proprii, in urma cu 12 ani, la 60.000
de expeditii pe zi in prezent.
Explozia curieratului pe piata romaneasca a inceput odata cu
intrarea operatorilor de telefonie mobila, in 1998, chiar cand a
fost infiintata compania de curierat a celor trei antreprenori.
Anul trecut, cei trei antreprenori, care ocupa si functii executive
in companie (Felix Patrascanu detine functia de managing
director, in timp ce Adrian Mihai ocupa pozitia de business
development manager, iar Neculai Mihai pe cea de general manager),
au dus compania la afaceri de 40 de milioane de euro.
Compania de curierat Fan Courier opereaza cu o flota formata din
1.500 de masini si furnizeaza servicii de curierat pentru 14.000 de
clienti, dintre care 905 sunt persoane juridice.
Probleme la plata
"Din ce in ce mai multi clienti solicita prelungirea termenelor de
plata cu 60 de zile. Daca anul trecut, doar 5% din clienti
intarziau la plata si solicitau prelungirea termenului, anul acesta
numarul lor a ajuns la aproape 20%", a declarat Adrian Mihai,
adaugand ca acum se ocupa opt oameni de recuperarea banilor fata
de doar unul anul trecut. Proprietarul mai precizeaza ca firmele
din constructii si cele din domeniul imobiliar se numara printre
cele care solicita cel mai mult prelungirea termenelor de
plata.
Fan Courier, care detine o cota de piata estimata la 20% de cei
trei actionari, este una dintre putinele companii cu capital
romanesc care nu
si-a schimbat actionariatul, desi a fost ofertata de mai multe
fonduri de investitii, potrivit antreprenorilor.
In primele sase luni ale anului, compania a rulat afaceri in
crestere cu 13% fata de aceeasi perioada a anului trecut.
"Lunile iulie si august au adus scaderi cu 15-20% in incasarile
companiei, avand in vedere ca au fost luni de vacanta. In prima
parte a lunii septembrie am observat insa o tendinta de crestere
datorata in special magazinelor online", a declarat Adrian Mihai.
El a mai precizat ca Fan Courier va incheia acest an cu o cifra de
afaceri de 44 de milioane de euro, asa cum a fost bugetat anul
trecut.
Pe piata de curierat mai activeaza compania TNT, DPD, Cargus, UPS
sau TCE.
24.09.2010. 00:00
This article hasn't been commented yet.
Write a comment
* = required field