Ocolul lumii in doua ore de muzica
Ocolul lumii in doua ore de muzica
Ocolul lumii in doua ore de muzica
16 Oct 2008
Andra Matzal
Armata Thievery Corporation a pus in miscare o Sala Palatului arhiplina, printr-un concert care a semanat, pe alocuri, cu un concurs de miss.
Sesiunea de Thievery Corporation pusa la cale de Emag!c Entertainment a reusit sa scoata din calcul o parte din inconvenientele Salii Palatului: publicul, extrem de numeros, a abandonat scaunele incomode si deloc potrivite ritmurilor din pachetul de doua ore, cat au petrecut pe scena cei 16 artisti. Ba mai mult, spre final, spectacolul in care piesele clasice au alternat cu materiale de pe ultimul album s-a transformat intr-un party general, cei doi rastamani din Washington - Zebo si Roots - in rol de maestri de ceremonii invitandu-le pe fetele din sala sa danseze pe scena. Desi concertul de miercuri al mult asteptatului grup american trebuia sa inceapa la ora 20.00, traditia locala si-a pus amprenta si de data aceasta, astfel incat cei doi Thievery si muzicienii lor au urcat pe scena cu o intarziere de aproximativ o ora. Desi la casa Salii Palatului nu se mai gaseau bilete, eternii intreprinzatori pe vreme de concert si-au facut si de data asta treaba, racolandu-si clientii cu bilete la suprapret.Sala, ticsita de spectatori, de la nelipsitii 'urbani' pana la parinti cu copii si candidati la varsta a treia, a bubuit, timp de vreo doua ore, sub cantitatile generoase de basi de care, in cea mai mare parte, a fost responsabil basistul hiperactiv Hashish, dar a avut parte si de momentele de chillout, de care s-au ocupat mai multe voci feminine.De altfel, prima parte a concertului a semanat cu un concurs de miss, dat fiind ca, la fiecare piesa, pe scena aparea cate o dansatoare sau vocalista: daca startul s-a dat pe frecvente orientale, subliniate de o cadana unduitoare, 'parada' a continuat, printre altele, cu Lou Lou, chic à la française, o cantareata sumar imbracata care a combinat - mai putin inspirat - un Harikrishna cu ritmuri braziliene, dar si cu o MC scolita intr-ale culturii rastafarai. Componenta masculina a semanat mai degraba cu 'Men in Black', dat fiind ca toti erau imbracati in haine negre, exceptie facand cei doi rastamani autentici de Washington, care s-au achitat cu brio de atributiile lor de MC, declansand energia spectatorilor cu rafale numai bune pentru amestecul de dub, reggae si funk.Chiar daca masinaria Thievery Corporation a functionat impecabil, ceea ce era de asteptat avand in vedere experienta lor in materie de show-uri, printre invitatii lui Eric Hilton si Robert Garza s-a numarat si unul mai putin inspirat, un vocalist parca desprins de la Festivalul Callatis, care s-a dat de ceasul mortii ingenunchind pe scena in timpul unei balade despre dificultatile socio-economice ale lumii in care traim, recidivand la o piesa cam la fel de neutra. Si, dupa principiul fiecare cu campania electorala, cei doi MC au impartasit publicului parerea ca 'politica este de rahat', insa ovatiile si-au atins punctul culminant atunci cand a venit vorba de 'Fuck George Bush!'.Concertul grupului deja clasic in materie de fusion de stiluri a punctat muzical mai toate zonele de pe harta: de la ritmuri de caravanserai marcate prin dansuri orientale pana la pasaje sudamericane, inevitabilele piese romantice si explozivele reprize sustinute de Zebo si Roots, impregnate de beat-uri jamaicane. Hiturilor deja clasice precum 'State of the Union', 'The Cosmic Gate', 'Warning Shots', 'The Time We Lost Our Way' si 'Richest Man in Babylon' li s-au adaugat cele de pe 'Radio Retaliation', proaspatul lor disc la fel de militant, dar care si-a mai pierdut din forta fata de inceputurile istoriei Thievery Corporation.Melting pot-ul muzical a contrastat insa cu aerul mult prea retro-comunist al Salii Palatului, avand de-a face si de aceasta data cu capcanele sonorizarii, parerile despre calitatea sunetului fiind impartite in functie de locul pe care il avea fiecare in sala. Cat despre Eric Hilton si Robert Garza, acestia nu s-au dezlipit de pupitrele lor, mai putin acesta din urma, care si-a luat la un moment dat chitara in primire.Partea vizuala a concertului a demonstrat ca repetitia chiar este mama invataturii, proiectiile din concert fiind, de multi ani, cam aceleasi. Lor li s-a adaugat un filmulet prezentat in deschidere, despre faptele bune pe care cei doi muzicieni le fac alaturi de World Food Program, dar care, dincolo de nobletea intentiilor, a dat mai degraba intr-o miscare de promovare sforaitoare.
2008-10-17
17.10.2008. 00:00
This article hasn't been commented yet.
Write a comment
* = required field