Orange aduce oficial iPhone 4 si in Romania
Orange aduce oficial iPhone 4 si in Romania
Orange va comercializa incepand de azi si pe piata din Romania ultimul model de smartphone de la Apple, iPhone 4. Oficialii companiei au refuzat sa faca pana la inchiderea editiei vreo declaratie in legatura cu preturile la care va fi comercializat smartphone-ul si in
ce combinatii de abonament. Potrivit unor surse din piata pretul terminalului incepe de la 200 de euro cu abonament de 49 de euro (cu TVA) si ajunge pana la 600 de euro. „iPhone 4 va fi disponibil incepand cu 24 septembrie, in magazinul online Orange si in magazinele Orange selectate“, se arata in comunicatul operatorului. „Suntem incantati sa lansam iPhone 4 impreuna cu oferte speciale. Credem ca va avea un succes la fel de mare ca si celelalte modele iPhone lansate de Orange in Romania“, a declarat Julien Ducarroz, Chief Commercial Officer Business to Consumer la Orange Romania.
Vodafone ramane „in carti“ pentru noul model Apple
O importanta pentru iPhone acorda, mai nou, si Vodafone Romania, care are insa un interes aparte pentru iPhone 4, aratat odata cu anuntul ca va oferi clientilor noi cartele micro-SIM compatibile cu noul terminal de la Apple. In prezent, Vodafone vinde in reteaua de magazine terminalul iPhone 3GS cu capacitate de stocare de 16 GB la un pret de 619 euro fara incheierea unui abonament. Cu un abonament Vodafone Complet 250, Vodafone Complet 500 sau Vodafone Complet 800, pretul telefonului este de 599 de euro. Lansat pe 24 iunie in Statele Unite, terminalul iPhone 4 a ajuns pe piata romaneasca inca din luna iulie, in magazine online si la retaileri electroIT. eMAG.ro, cel mai mare magazin online din Romania, vinde in prezent iPhone 4 cu capacitate de stocare de 32 GB la un pret de 4.499 de lei. La Altex, pretul terminalului ajunge la 5.739 de lei.
2010-09-24
24.09.2010. 00:00
This article hasn't been commented yet.
Write a comment
* = required field