Este vorba, dupa cum deja cred ca banuiti, de intrarea planetei Neptun in zodia Pestilor, adica in domiciliu. Un eveniment care se petrece la aproape 165 de ani. In seara zilei de 3 februarie, in preajma orei 22, ora Romaniei, Neptun va intra in zodia Pestilor. Este un moment semnificativ pentru ca ne despartim definitiv de intreaga traire si de intregul cortegiu de evenimente si de modificari, de transformari, care au fost provocate, patronate, starnite de tranzitul planetei Neptun in Varsator.
Dupa unii se poate spune ca aceasta intrare a planetei Neptun in semnul Pestilor poate sa aduca modificari pe care nu le putem anticipa, nu le putem banui, fie ca directie, fie ca profunzime, fie ca arie si suprafata de dezvoltare. Planeta incarcata de mister si de enigma, Neptun incepe sa lanseze chiar din aceasta saptamana suficiente nedumeriri, atat pentru cei care nu cunosc astrologie, cat si pentru specialisti. Este o provocare fiecare etapa neptuniana. Acum, pentru ca intra in domiciliu, Neptun va fi cu siguranta mult mai vizibil si mult mai puternic, si mult mai eficient. Niciodata un tranzit neptunian nu a lasat societatile indiferente.
Chiar daca a fost descoperit in ziua de 23 septembrie 1847, asta nu inseamna ca nu e poate face o analiza retrospectiva a perioadelor in care Neptun a traversat acest semn zodiacal si sa extragem de acolo semnificatiile necesare ca niste repere fundamentale pentru analiza noastra din prezent. Neptun este stapanul apelor si patronand acest element fundamental din natura, care se alatura elementului foc, pamant si aer, el coordoneaza si o mare parte din structura noastra biologica. Omul este alcatuit si din apa. Aceasta apa care circula sub diferite forme este baza pentru limfa, sange, secretii, hormoni, enzime.
Este baza care asigura dezvoltarea fatului in statutul sau intrauterin, adica atunci cand se scalda in apa primordiala a placentei. De aceea se spune ca Neptun mai are in grija lui si memoria. O memorie subtila, o memorie ascunsa, o memorie tainuita care se reveleaza in coditii speciale, in vis, in transa, intr-o sedinta de psihanaliza. Nu este vorba de acea memorie curenta, pragmatica am spune, care opereaza cu notiuni, cu date, cifre, cu fapte sau cu nume de oameni, pentru ca memoria neptuniana este o memorie afectiva, alcatuita din stari, nu odata confuze, din impresii, nu odata imprecise, acute sau profund subiective ori chiar fantasmagorice si grotesti. Neptun marcheaza mentalul nostru la nivelul unei activitati cerebrale care mult timp a fost cercetata.
Un fan, daca pot sa ma exprim asa, al planetei Neptun a fost psihologul Carl Gustav Jung. Fascinat de functia neptuniana asupra psihismului uman, Jung se dedica in calitate nu numai de psiholog sau de psihiatru, ci si de astrolog acestei functii neptuniene. Convulsiile sufletesti, trairile, entuziasmul, ambalarea intr-un proiect, apoi renuntarea si deziluzia, incapacitatea de a se mobiliza a unui individ in fata unui esec sau in fata unor incercari majore ale vietii ori, dimpotriva, avantul si cutezanta pe care nu o poate opri nimeni si nimic. Studiile dedicate lui Neptun sunt de data recenta, pentru ca aceasta planeta a fost descoperita in 1847, dar ziua de 23 septembrie a acelui an este o data care, pe de o parte, se incarca de inedit biografic, pe de alta parte este un reper destul de labil.
Despre Neptun a vorbit Galileo Galilei si au vorbit o serie de alti astronomi care, in absenta unor mijloace de cercetare optica a cerului, au antecalculat pozitia si orbita unei planete, pe care au identificat-o ca fiind Neptun. Cel care a facut calcule de maxima precizie, cu o descriere amanuntita, care ulterior s-a dovedit a fi corecta din punct de vedere stiintific, i se datoreaza fracezului Le Verrier.
Acesta nu a avut insa posibilitatea sa mearga cu cercetarea optica mai departe, asa incat, intr-un soi de camaraderie si incredere in spiritul si vocatia stiintifica a unui coleg de-al sau, Johann Encke, care era directorul Observatorului Astronomic din Berlin, ii scrie o scrisoare, ii da coordonatele si il roaga sa duca el mai departe aceasta cercetare pentru a descoperi cu ajutorul unui telescop puternic cu care era inzestrat Observatorul existenta acestei planete. Partea de inedit de care vorbeam este legata de faptul ca directorul Observatorului de la Berlin, Johann Encke, primeste scrisoarea in ziua de 23 septembrie si avand coordonatele trecute de catre Le Verrier in acest document trece imediat seara la cercetarea boltii ceresti si descopera in chiar ziua cand primeste mesajul planeta Neptun. De aici o serie de incurcaturi si de imprecizii.
Unii ii atribuie descoperirea lui Le Verrier, care era el insusi nascut in zodia Pestilor, alteori s-a facut o intreaga literatura putin senzationalista, nascuta din faptul ca Le Verrier insusi a murit in ziua de 23 septembrie peste multi ani, ca si cum aceasta zi era pentru el un semn al destinului. Altii i-au atribuit descoperirea neamtului, pe ideea ca el a fost cu telescopul, el este cel care a observat corpul ceresc.
Mai apare un alt astrolog, Adams, care pretinde ca ar fi descoperit inaintea lui Le Verrier aceasta planeta. De curand, cu vreo 10-12 ani in urma, prin cercetarea asidua a unor arhive s-a dovedit ca Adams era un impostor. De aceea, in cadrul unui congres care s-a tinut in 2006 s-a hotarat sa se atribuie in egala masura meritul descoperirii acestei planete celor doi astronomi despre care noi am vorbit. Cu toate ca ar trebui sa dam un spatiu special si sa dam respectul cuvenit si astrologilor din antichitate, care desi nu au putut sa observe cu ochiul liber acest corp, l-au intuit prin simplul patronaj, prin echilibrul universal pe care trebuia sa-l aduca. Pana in Epoca Moderna astrologia se oprea la Saturn, apoi a fost descoperit Uranus si, in sfarsit, a aparut Neptun.
Tot de curand, dupa ce s-a descoperit si planeta Pluton, el a fost putin detronat pentru ca Pluton aparea ca cea mai indepartata planeta. Dar, in ultimii ani, aceeiasi astronomi grijulii care verifica informatiile au hotarat sa defineasca planeta Neptun cea mai indepartata planeta de Soare a sistemului nostru solar, reducand la statutul de planeta pitica, planeta minora sau asteroid mare pe Pluton.
Multi nu au fost de acord cu aceasta detronare. Cert este ca Neptun are diametrul egal cu al planetei Uranus, doar ca este mult mai departe de Pamant. De aceea se si vorbeste despre o influenta la distanta care, evident, este mai putin perceptibila asupra evenimentelor de fiecare zi si asupra cateunui individ in parte si este mult mai eficienta pe termen lung, efectele dureaza mult, iar actiunea se produce in mod vizibil asupra marilor colectivitati.
Neptun ne va oferi noua prilejul sa facem de acum incolo numeroase analize, estimari, comparatii si sa facem o serie de anticipari astrologice. Deocamdata ne oprim aici cu aceasta prezentare pentru ca in saptamanile urmatoare vom aprofunda intreaga natura neptuniana si semnificatia acestui tranzit din semnul Pestilor.
In afara acestui moment de exceptie, saptamana viitoare mai aduce un sextil intre Chiron si Jupiter, ceea ce poate sa le dea celor nascuti in Pesti sau in Taur posibilitate de vindecare ori armonie interioara, mai aduce in preajma datei de 2 februarie o opozitie intre Venus si Marte la 22 de grade Pesti ? 22 de grade Fecioara, un marte deja retrograd, din ziua de 25 ianuarie. Combinatie antipatica, ea nu este buna pentru actiune, sentimente, ganduri si impulsuri pentru nimeni. Dar, probabil ca cei nascuti in Fecioara si cei nascuti in semnul Pestilor vor fi cei mai afectati.
Marte a intrat pe 25 ianuarie in miscare aparent retrograda si va ramane in aceasta postura pana pe 15 aprilie cand va atinge gradul III din semnul zodiei Fecioarei, dupa care va reveni in miscare directa si va parasi semnul Fecioarei, va reamintesc, pe 3 iulie. Pozitia pe care o ocupa acum in aceste zile, insa, Marte o va reedita pe 18 iunie, moment in care o serie de secvente de viata care au fost tulburate, intrerupte, aparent compromise sau complicate isi vor relua cursul firesc, se vor reinoda, se vor reactualiza si vor putea sa fie speculate in urmatoarele doua saptamani ale verii, adica intre 18 iunie si 3 iulie.Asteroizii de langa noiTrei sunt asteroizii care schimba semnul zodiacal. Fortuna intra in Capricorn si nu se poate spune ca isi gaseste un lacas in care intreaga vocatie sa se poata exprima fara a fi stingherita sau limitata. Dimpotriva, Capricorn aduce sobrietate, limitare, uneori inchistare, rezistenta sau capacitate de a se da in laturi de la o serie de ipostaze ale vietii de fiecare zi care presupun avant, curaj, entuziasm, implicare, nonsalanta, reactie fireasca. Lucrurile sunt aici mai crispate, mai complicate, uneori mai triste sau mai sceptice. Iunona intra in Sagetator si se coloreaza cu o nuanta dinamica, usor vindicativa, usor certareata, bataioasa si barbatoasa.
Combativitatea pe care o induce semnul zodiacal asteroidului Iunona este de natura sa le faca pe unele femei, mai ales pe cele nascute in Sagetator, dominatoare, extrem de impunatoare sau de autoritare. Terpsichore, la randul ei, ca si Iunona, intra tot in Sagetator. Este o pozitie buna. Accentueaza latura muzicala, creativitatea, spectacolul si capacitatea unei afirmari destul de puternice de viguroase intr-un plan artistic sau intr-un plan al creativitatii care are ca scop final obtinerea unui produs ce poate sa fie degustat de catre un public in diferitele ipostaze pe care le presupune zodia Sagetatorului.
De aici si un rol important pe care il poate avea ceremonialul, muzica religioasa sau toate gesturile care au o conotatie foarte bine stabilita, nimic improvizat, nimic la intamplare, nimic bazat pe spontaneitate si reactie necenzurata. Totul este calculat, exact cum spuneam, ca intr-un ceremonial, totul pare sa fie un ritual. Sunt foarte bine sustinute din acest punct de vedere activitaatile legate de ceremonia unor lansari, inaugurari, aniversari, comemorari, care pot sa imbrace haina civila, militara, religioasa sau poate sa imbrace costumul teatral.
Este vorba de notiunea de scena, de performanta si, asa cum spuneam adineauri, mai putin de inspiratie actoriceasca, de personalitate si creativitate, cat de respectare stricta a unor reguli si norme care trebuie sa transforme momentul respectiv nu intr-un eveniment, ci intr-o ipostaza a oficializarii unor ganduri, intentii sau unor fapte care trebuie sa fie consfiintite printr-un ansamblu de reguli, de eticheta, de norme si de posturi care au in acest context, prin tranzitul asteroidului Terpsichore in Sagetator, un sprijin esential.Banii sau viata!Din perspectiva astrologiei financiare, care explica mecanismele economice prin prisma unor ipostaze si conjuncturi cosmice, se poate spune ca saptamana viitoare marcheaza un sfarsit si un inceput totodata. Sfarsitul unei epoci, cea in care Neptun s-a aflat in Varsator. A dat o dimensiune speciala gandirii tehnice, inovatoare, a dat curaj si vizionarism, puterea de anticipare pe baza acestei ipostaze neptuniene s-a remarcat in ultimii ani sau cel putin in ultimul deceniu, in tot ceea ce tine de tehnologie moderna, comunicare la distanta.
S-a spus ca planeta Uranus in Varsator, timp de sapte ani de zile, a permis intre 1996 si 2003 dezvoltarea internetului si dezvoltarea telefoniei mobile, iar tranzitul planetei Neptun in Varsator a adancit, a aprofundat si a dat, a scos la lumina o anume fascinatie a lumii virtuale, o lume virtuala care nu presupune doar comunicare, presupune traire, dar presupune si munca. S-au scos bani din activitate virtuala, s-au scos bani din activitati comerciale comerciale desfasurate intr-un spatiu virtual. Lumea virtuala este intr-o deplina concordanta cu definitia planetei Neptun.
Ea presupune oarecare iluzie, o plonjare in imaterial, nematerial, acolo unde concretul dispare. Apare fantezia, poezia, visarea si de multe ori aceasta lume virtuala pare uneori, daca te opresti in loc, ceva halucinant. Te uiti in jur, te intrebi si nu stii unde este informatia. V-ati gandit ca, de fapt, cand noi mergem pe strada suntem inconjurati in aer, acela pe care il respiram, acela pe care il strabatem cu corpul nostru, de miliarde de imagini care circula, invizibile pana la un punct, dar vizibile de la un punct incolo, dupa ce sunt receptionate de antene si transformate in semnal optic, apoi introduse intr-un circuit care ne permite noua sa vizualizam ceva, pe ecranul unui telefon mobil, pe ecranul unui monitor de la un calculator sau pe ecranul unui televizor.
Tipul de munca virtuala, de activitate virtuala, de comert electronic, dar de fapt un comert virtual, tipul de creativitate in aceasta lume virtuala si-au gasit o puternica sustinere in acest tranzit.
Neptun, pe 3 februarie, intra in zodia Pestilor si parasind semnul Varsatorului se poate spune ca intrucatva stinge aceasta flacara care a creat o alta era, o alta atitudine, o alta constiinta si o alta disponibilitate a mentalului colectiv de a primi informatii. Oamenii, in ultimul deceniu, au invatat sa citeasca intr-o lume virtuala, au invatat sa invete, au invatat sa munceasca, au invatat sa castige bani, au invatat sa se distreze, au invatat sa se joace, au invatat sa-si construiasca o a doua identitate sau biografie. E bine asa, e rau? E greu de spus acum si, cu siguranta, raspunsul nu poate sa fie unul transant. Cert este ca in seara zilei de 3 februarie acest tip de activitate economica, dedusa dintr-o activitate virtuala, nu va inceta, dar el va capata alte valente, alte directii si va avea o alta aplicabilitate. Cum s-ar spune, atat binele si raul s-au produs. Ca orice lucru folosit in exces conduce la oboseala, la extenuare, la epuizare sau permite nasterea unor realitati vicioase.
Asta nu inseamna ca realitatea concreta materiala nu poate sa fie si ea vicioasa. Hotul poate sa-ti fure pormoneul din geanta, hotul poate sa-ti fure, cand intra la tine in casa, un obiect de valoare, dar se poate fura si intr-o lume virtuala. Se poate castiga o avere, dar se pot pierde bani in aceasta realitate virtuala care te impinge sa muncesti si apoi sa faci speculatii. Neptun a dat capacitatea de inovatie, inventica in ansamblu, solutiile care aproape au atins utopia.
Acum, aceasta utopie incepe sa fie traita la o flacara mica. Poate ca ea nu dispare intru totul, poate ca ea, la un moment dat, isi gaseste reverberatii in timp, dar, cu siguranta, ceea ce se va petrece odata cu intrarea lui Neptun in zodia Pestilor este sa dea lumii materiale ceva ce este mai greu de crezut si de perceput in aceasta clipa, si anume sa-i dea un soi de constiinta. ?Ei, na!?, veti spune, ?Are banul constiinta?. Nu este vorba de banul de hartie, ci este vorba de investirea cu un alt capital de valoare morala, umana, sociala, religioasa, politica, culturala, artistica unui tip de schimb de marfuri, de bunuri si de relatii interumane.
Timpul e pe bani, timpul face bani, timpul costa bani, iata notiuni care au legat ceva concret de ceva abstract. De data aceasta, Neptun in Pesti va incepe sa deschida o alta era. Este imposibil sa nu o faca si mai ales ca intrand in semnul sau zodiacal va creea toate premizele si posibilitatile necesare atat pentru dezvoltare, pentru progres, cat si pentru esec. Sa nu credeti ca daca Neptun intra in domiciliu in Pesti, de acum 14 ani curge lapte si miere. Sa nu credeti ca toate ideile care or sa ne treaca prin minte sau vor trece prin mintea altora care ne conduc si care le vor transforma in acte, legi, normative, constrangeri sau implementari ale unui interes personal nu vor constitui tot atatea premize pentru a da cu oistea in gard, cum zice romanul.
Sunt multe elementele care vor interveni in analizele noastre viitoare sub diferite etichete: derapaj, greseala, eroare, confuzie, neintelegere, exagerare, abuz sau toate elementele care inhiba o anume vointa: frica, spaima, inhibitie, interdictie, neputinta. Economicul va sta sub semnul acestor cuvinte. Pana la un punct ele sunt niste definitii, niste adjective, niste caracterizari. Puteti sa spuneti ca tine de de stilul meu sau de stilul altui astrolog, ca tine de limbaj si de vocabular, de o nota stilistica. Nu! Totusi tine de nota neptuniana.
De aceea trebuie sa ne indreptam cu gandul spre acest tranzit neptunian cu speranta, dar si cu destul de multa prudenta si rezerva. Daca Neptun in Varsator a fost mai concret decat va este acum lesne de inteles, peste niste ani, mai ales pentru cei care stiu astrologie, pozitia lui Neptun in Pesti va fi cu mult mai abstracta, mai ideala si mai ideatica decat a fost in anii trecuti. Abia peste niste ani, un an, doi, trei, patru, cinci, se va vedea foarte bine ce inseamna un Neptun in Varsator si un Neptun in Pesti, ce provoaca si abia atunci se vor creea diferentele specifice, pentru ca netraind pana acum niciunul dintre noi, ca nimeni nu are, nu stiu, din fericire sau din pacate, vreo 160 de ani sau vreo 180 de ani ca sa aiba constiinta unui tranzit.
De altfel, nici relatiile sociale nu sunt de natura sa semene cu totul cu ceea ce s-a intamplat la 1848. Si, totusi, Neptun a fost asociat cu utopia si cu socialismul. Sa va mai spun un lucru care s-ar putea sa nu va faca placere, dar luati-l cu masura, cu distanta si cu disponibilitate interioara spre analiza, spre meditatie si spre necesitatea de a trage concluziile corecte si nu disproportionate. In 1848 apare Manifestul Partidului Comunist si tot in aceasta perioada apare o noua gandire legata de capital, munca si bani, notiuni pe care le-am analizat in ultimele saptamani.
In ambele ipostaze, si gandirea economica, si gandirea politica, tineau de o nota nepractica, de o utopie, de o imposibilitate, de un absurd sau de o exagerare. Unii puteau sa spuna ca este o gogomanie, altii puteau sa spuna ca este o constructie arbitrara a unor intelectuali care se plictisesc si intr-o viata de huzur si de prea plin stau in biroul lor, fumeaza pipa, beau cafea si cine stie ce fac, croiesc tot felul de utopii ale unei lumi care nu o sa vina niciodata. Si iata ca realitatea istorica a dovedit ca utopiile sunt uneori posibile, chiar daca nu se consuma pana la ultimele consecinte si ca ceea ce parea de neconceput s-a implementat atat un mecanism economic, cat si o directie politica.
Caci, pana la urma, capitalismul care s-a nascut intr-o astfel de efervescenta, sa-i spunem, astrala, a devenit o realitate sociala si manifestul acestui partid, pe care nimeni nu l-a creditat cu nimic cand a aparut, ba chiar a fost perceput ca un fel de nota derizorie si umortistica a gandirii politice, a devenit o realitate si inca una foarte dura.
Sunt de asteptat, asadar, de acum incolo, in urmatorii 14 ani, incepand, sa luam acest reper ca un fel de moment psihologic, asa cum este noaptea de Revelion, chiar daca nu se intampla nimic in acele secunde, totusi, este un moment cand se despart anii. Un an se incheie, un altul incepe, toata lumea e plina de speranta. Cam asa va fi si in seara zilei de 3 februarie, un fel de Revelion astrologic, de an nou.
Ne despartim de o functie neptuniana in Varsator si abordam, pana una alta, cu destula speranta o vibratie neptuniana in Pesti. Oamenii care stiu mai multe si au citit isi pun nadejdea in partea benefica, altii, care stiu tot atatea lucruri, dar sunt mai sceptici, poate vad partea goala a paharului, se tem de convulsiile sociale, se tem de discrepantele care vor apare intr-o asa-numita lupta de clasa. Neptun patroneaza sufletul colectiv, constiinta si raportarea uneori adecvata, corecta, alteori profund disproportionata fata de realitatile concrete si brutale. De aici si reactiile disproportionate, si daca aveti impresia ca numai Uranus in Varsator creeaza zguduiri sociale, va inselati. Asteptati, sanatosi sa fiti, sa vedeti ce poate face Neptun dupa ce intra in Pesti.
29.01.2012. 00:00
This article hasn't been commented yet.
Write a comment
* = required field