In aceasta dimineata, politisti ai S.C.C.O. Mehedinti, cu sprijinul politistilor din cadrul B.C.C.O. Craiova, I.P.J. Mehedinti, S.R.P.T. Craiova – Serviciul Teritorial Mehedinti si ofiteri D.G.I.P.I., au efectuat simultan 15 perchezitii domiciliare, la locuintele membrilor unei grupari infractionale organizate din municipiul Drobeta Turnu Severin si comuna Simian, judetul Mehedinti, specilizata in comiterea de infractiuni din sfera criminalitatii informatice.
In urma perchezitiilor domiciliare, au fost identificate si ridicate, in vederea cercetarilor, trei laptop-uri, 10 computere, 200 CD/DVD, 4.650 de euro, 20 de telefoane mobile, 40 de cartele SIM, doua pistoale cu bila, 20 de stick-uri de memorie si 20 carduri bancare.
Sapte persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinti, pentru audieri.
In cauza, se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat, acces fara drept la un sistem informatic, detinerea fara drept a unui program informatic sau cod de acces in scopul savarsirii unei infractiuni de natura informatica, inselaciune informatica, falsificarea instrumentelor de plata electronica, detinerea de echipamente in vederea falsificarii instrumentelor de plata electronica si efectuarea de operatiuni financiare in mod fraudulos, prevazute si pedepsite de art. 7 din Legea nr. 39/2000 privind combaterea criminalitatii organizate, art. 42–46, art. 48, art. 49 din Legea nr. 161/2003 Titlul III privind combaterea criminalitatii informatice, respectiv art. 24, art. 25 si art. 27 din Legea nr. 365/2002, privind comertul electronic.
Actiunea a fost coordonata de procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinti.
30.11.-0001. 00:00
This article hasn't been commented yet.
Write a comment
* = required field