Piata de distributie IT creste cu 10%, pana la 1,1 miliarde de dolari in 2010
Piata de distributie IT creste cu 10%, pana la 1,1 miliarde de dolari in 2010
Piata locala de distributie IT se va majora anul acesta cu aproximativ 10%, pana la valoarea de 1,1 miliarde de dolari, in masura in care in industrie lucrurile s-au mai linistit, jucatorii incepand sa-si revina de pe urma socului de anul trecut cand segmentul de hardware a scazut cu aproape 60%.
Extinderea portofoliului de produse, prezenta importanta in online, dupa ce a achizitionat 51% din afacerile eMAG, au fost unii dintre factorii importanti care au adus companiei Asesoft Distribution, cel mai mare jucator pe piata locala de distributie IT, controlat de omul de afaceri Sebastian Ghita, o cifra de afaceri pentru primul semestru de 67,8 milioane de dolari. Compania a inregistrat o crestere cu 33% fata de perioada similara a anului precedent, cand valoarea totala a vanzarilor a fost de 51 de milioane de dolari. Dupa ce in 2009 a devenit liderul pietei locale de IT, cu venituri de 140 de milioane de dolari, Asesoft Distribution isi propune ca obiectiv pentru 2010 atingerea unei cifre de afaceri de 180 de milioane de dolari, echivalentul unei cresteri de 30%.
2010-07-14
14.07.2010. 00:00
This article hasn't been commented yet.
Write a comment
* = required field