Plus 10% pentru primele cinci magazine IT&C on-line
Plus 10% pentru primele cinci magazine IT&C on-line
In 2008, primii cinci jucatori din retailul IT on-line au, in general, afaceri de 109 milioane de euro, in crestere cu 10%, de la 98,9 milioane de euro in 2007, insa doi din cinci au intrat pe pierderi, respectiv eMAG, cel mai mare magazin on-line, si PC Garage, al patrulea cel mai important jucator din comertul electronic de produse IT&C autohton. Cel mai mare profit se situeaza sub 200.000 de euro, in timp ce pentru restul jucatorilor castigurile sunt de ordinul catorva zeci de mii de euro.
Anul trecut, eMAG, cel mai mare jucator din retailul IT&C on-line, a raportat afaceri de 73,1 milioane de euro, in crestere cu 5,3% fata de 2007, insa a intrat pe pierderi care au totalizat 3,7 milioane de euro, fata de un profit de 700.000 de euro in 2007. Compania spera anul trecut la afaceri de 150 de milioane de euro, pentru ca, ulterior, tinta sa coboare pana la 110 milioane de euro, pe fondul reducerii vanzarilor si al problemelor aparute in distributia si retailul IT in special din toamna anului trecut. Datoriile retailerului s-au diminuat insa sensibil, de la 13,4 milioane de euro in 2007 la 12,3 milioane de euro anul trecut. In luna aprilie anul acesta, pachetul majoritar de actiuni al eMAG a fost cumparat de Asesoft Distribution, al doilea mare distribuitor de IT&C de pe piata locala, cu afaceri in 2008 de 88,2 milioane de euro si un profit net de 1,89 de milioane de euro. Fit Distribution, detinuta de omul de afaceri Marius Ghenea, a vandut anul trecut prin magazinul PCFun de 14,7 milioane de euro, cu 23% mai mult decat in 2007, in timp ce profitul companiei a fost 15.400 de euro, in scadere de la 16.600 de euro in 2007. Proprietarul Fit Distribution a fost unul dintre cei mai activi antreprenori din on-line, dupa ce si-a largit portofoliul de magazine cu nume noi. A cumparat domeniul 24PC.ro, tot un magazin on-line de IT cu probleme, iar apoi magazinul on-line ShopIT si inca un magazin on-line de jucarii. Nu demult a lansat si un magazin on-line de haine numit Fashionup. Pe locul 3 in topul retailerilor de IT&C din on-line a fost magazinul Cel.ro, cu afaceri de 9,4 milioane de euro si un profit de aproximativ 190.000 de euro. Afacerile magazinului on-line administrat de Corsar Group au crescut astfel cu 35% fata de 2007, in timp ce profitul s-a diminuat cu un procent aproape similar, de la 300.000 de euro in 2007. Initial, retailerul estimase afaceri de 15 milioane de euro, insa spre sfarsit de an si-a revizuit tinta la 12 milioane de euro. Potrivit reprezentantilor companiei, magazinul s-ar afla in discutii cu fondul de investitii RAEF pentru o eventuala preluare. Pe pozitia a patra in topul retailerilor din on-line s-a situat PC Garage, cu afaceri de 7,47 de milioane de euro, in crestere cu 45% fata de 2007. Anul trecut magazinul a intrat insa pe pierderi care au totalizat 42.000 de euro, fata de un profit de 1.800 de euro in 2007.
» Nokia intra pe piata PC-urilor
» Piata de birotica, -24% in EMEA la sase luni
» T-Mobile lanseaza prima retea test LTE
» Facebook creste cu 50% numarul angajatilor
» 5 utilizatori la un abonament de net
» Mio - 50% din piata de GPS in S1
Market Online, al carui pachet majoritar de actiuni a fost vandut anul acesta de proprietarul Mugur Frunzetti catre Catalin Mihailescu pentru un milion de euro, a avut in 2008 un rulaj de 4,85 de milioane de euro, in scadere cu aproape 10%, de la 5,37 milioane de euro in 2007. La capitolul profit, magazinul a crescut la 25.000 de euro.
Clasamentul datornicilor
Cele mai mari datorii le are eMAG, urmat de Fit Distribution cu 5,75 de milioane de euro, in crestere de la 4,46 milioane de euro in 2007 si de Market Online, cu 1,2 milioane de euro, in crestere de peste doua ori de la aproape 0,5 milioane de euro in 2007.
Anul trecut, piata totala de comert electronic a fost estimata la 230 de milioane de euro, iar pentru anul acesta este asteptata o scadere cu pana la 30%.
2009-08-25
25.08.2009. 00:00
This article hasn't been commented yet.
Write a comment
* = required field