Rromii din Ormenis s-au scolit, dar nu vor sa munceasca
Rromii din Ormenis s-au scolit, dar nu vor sa munceasca
Un proiect cu finantare europeana stagneaza de aproape doi ani din cauza ca nu vrea nimeni sa produca statuete din lemn, cosuri din nuiele sau obiecte casnice din lut. Pentru a le facilita vanzarea productiei, a fost lansat si un magazin virtual.
Primaria Ormenis se poate lauda ca fiind singura institutie de acest fel care a lansat un magazin virtual. Este adevarat ca o primarie nu poate comercializa bunuri, dar acest magazin virtual nu este decat modalitatea de a ajuta comunitatea de rromi din localitate sa isi vanda produsele pe care le creeaza.
Pentru a fi inteleasa cat mai bine situatia, primarul comunei Ormenis, Janos Gergely ne-a povestit ca in urma cu mai bine de trei ani a fost depus, in vederea obtinerii unei finantari europene, proiectul "Traditia in folosul comunitatii".
Documentatia a fost depusa prin Programul Phare 2006, Accelerarea implementarii Strategiei Nationale de Imbunatatire a Situatiei Romilor - "Componenta Managementul Schemei de Grant pentru dezvoltare comunitara". Beneficiarii proiectului sunt Consiliul Local Ormenis in parteneriat cu Grupul de Initiativa al romilor "Po amaro mistimo" (tr. "Pentru binele nostru"). Valoarea lui este de 46.201 euro, din care cofinantarea locala a fost de 4.750 de euro. "30 de membri ai comunitatii rome au invatat diferite meserii in domeniul mestesugurilor traditionale, olarit si impletituri din nuiele. Iar produsele pe care le realizau trebuiau vandute, pentru a le fi platita munca. Dar, din pacate, nu se produce nimic. Acesti oameni au crezut ca se vor imbogati de pe azi pe maine, asa doar ca au invatat o meserie. Ei au primit si atestate pe meseriile pe care le-au invatat, dar cand sa si munceasca nu a mai venit nimeni", ne-a declarat, destul de suparat, primarul Janos Gergely.
Primarul comunei Ormenis spune ca pentru a avea unde sa isi practice noile meserii, rromilor le-a fost amenajat un spatiu adecvat. Atelierul a fost amenajat intr-o cladire aflata aproape in centrul comunei, cladire care a fost reabilitata aproape in totalitate. Aici urmau sa functioneze atelierele de olarit si pentru impletituri. Sectia de olarit a fost dotata cu un cuptor trifazic de 15 KW, doua strunguri electrice, o roata pentru pictura, o presa manuala, mobilier, accesorii, materie prima si consumabile. Iar sectia de impletituri a fost dotata cu mobilier, cazan pentru fierberea nuielelor si diverse accesorii. Au mai fost achizitionate si alte utilaje si masini, precum si consumabile si materie prima. Dar, din anul 2009 totul sta parasit.
Magazin virtual
pentru comercializarea produselor
Pentru ca produsele care urmau sa fie realizate de cele 13 persoane care urmau sa fie angajate in cadrul atelierului sa fie comercializate, in acest fel putand fi platite salariile si sa se asigure intretinerea atelierului, a fost creat un magazin on-line. Insa, produsele prezentate nu pot fi cumparate din cauza ca nu a fost produs nici un obiect.
De pe acest site ar putea fi cumparate Statuete facute la comanda, la pretul de 300 de lei, cos de picnic cu 25 de lei, cos de rufe cu 35 de lei, set de mobilier cu 400 de lei, oala pentru sarmale cu 25 de lei, cana de lut cu 5 lei, farfurie din lut cu 15 lei, cos pentru flori cu 15 lei si canapea impletita cu 300 de lei.
Elevii vor fi atrasi
catre aceste meserii mestesugaresti
Din cauza ca cei instruiti sa practice aceasta activitate nu vor sa si produca ceva, primarul comunei Ormenis s-a gandit ca din acest an scolar sa incerce sa atraga copiii de la scoala. "Poate ca din cei 20 de elevii macar 5 sau 10 sa aiba tragere pentru aceste mestesuguri. Poate o parte dintre ei au si talent si macar asa acest atelier sa fie folosit pentru ceea ce a fost creat. Important este ca noi nu abandonam acest atelier si speram ca pana la urma aici vor fi realizate astfel de produse", ne-a mai spus primarul Janos Gergely.
2011-09-14
14.09.2011. 00:00
This article hasn't been commented yet.
Write a comment
* = required field