Reteaua de frauda informatica destructurata de procurorii romani in cooperare cu cei americani era alcatuita din trei paliere: licitatorii, care initiau operatiunile, cei care ridicau banii din SUA cu identitate falsa si cei care ii primeau, in Romania, pentru a-i inmana licitatorilor, a declarat, ieri, Codrut Olaru, seful Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT). Procurorul de caz in acest dosar este Ioana Albani, care a primit titlul de ?Procurorul anului? la Summitul Mondial al Procurorilor Generali si Procurorilor Sefi desfasurat la Seul in 29 iunie-1 iulie.
Astfel, potrivit lui Codrut Olaru, licitatorii castigau intre 60 si 80 la suta din sumele obtinute fraudulos, iar cei ce se ocupau cu retragerea banilor in SUA, respectiv Romania isi retineau cate 20 la suta. ?Apropo de procentele celor implicati in fapte, practic structura grupului in linii mari era asigurata pe trei paliere. Avem un prim palier de licitatori - cei care trimiteau acele mesaje care ajungeau ulterior catre victime. Aveam un al doilea palier constituit de cei care, cu identitate falsa, ridicau sumele de bani din Statele Unite pentru ca, evident, nu mai functionau sistemul ca banii sa fie trimisi direct in Romania si se alegea ca element de credibilitate al operatiunii tranferarea banilor catre un cetatean din SUA. Acei membri ai retelei isi retineau circa 20% din suma pe care o retrageau. Apoi avea loc ultima etapa, a celor care asigurau retragerea banilor pe teritoriul Romaniei cu identitati reale. Acestia retineau inca 20% din castig. Deci in linii mari licitatorul unei astfel de operatiuni avea un profit net de 60-70% din totalul sumei?, a explicat Codrut Olaru, seful DIICOT. Seful structurii a spus ca membri retelei cheltuiau imediat banii astfel obtinuti fara a-i investi in ceva anume, deoarece singurul lor venit provenea din aceasta activitate. ?Sunt oameni tineri, sunt oameni care au ca principala preocupare si ca principala sursa de venit savarsirea de infractiuni informatice si care de cele mai multe ori au preferat ca banii rezultati din aceste fapte sa-i consume in mod automat fara o investitie pe termen lung sau mediu?, a spus Codrut Olaru.
Infractori ?autodidacti?
Seful DIICOT a mai spus ca membri retelei nu aveau studii superioare de specialitate, ei fiind ?autodidacti?. ?Daca va imaginati ca toti cei implicati in derularea acestor infractiuni au studii de specialitate, au urmat anumite colegii, anumite universitati, sa stiti ca de fapt nu au astfel de studii. Practic mare parte dintre ei sunt autodidacti. Se invata fiecare pe fiecare si nu fac decat sa transmita in mod rapid informatia unul catre celalalt. Nu vreau pe de alta parte sa credeti ca acest domeniu al licitatiilor frauduloase pe internet este o munca deosebit de laborioasa in materia criminalitatii informatice?, a mai spus Olaru. Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Structura Centrala, Serviciul Teritorial Craiova si Biroul Teritorial Gorj au destructurat trei grupuri infractionale organizate transfrontaliere, specializate in comiterea de fraude informatice pe site-urile de comert electronic.
Peste o suta de perchezitii in noua orase
In acest caz, procurorii DIICOT au facut, joi dimineata, 117 perchezitii in Bucuresti, Craiova, Targu-Jiu, Timisoara, Ramnicu-Valcea, Zimnicea, Alexandria, Resita si Pitesti. Anchetatorii au stabilit ca in perioada 2009-2011, prin postarea unor anunturi fictive de vanzare a unor bunuri inexistente in realitate (autoturisme, motociclete, ambarcatiuni usoare, produse electronice), suspectii au indus si mentinut in eroare mai multi cumparatori on-line, in cadrul platformelor de comert electronic www.eBay.com si www.craigslist.org, carora le-au fost transmise informatii false cu privire la realitatea anunturilor, modalitatea de achizitie, plata pretului, identitatea vanzatorului. Sumele de bani aferente pretului platit de victime au fost colectate din strainatate (cel mai adesea de pe teritoriul SUA) cu folosirea de identitati false de catre membrii grupului si mai apoi retransmise in Romania prin intermediul transferurilor rapide catre persoane afiliate grupului cu acest scop.
Prejudiciu de peste 10 milioane de dolari
Pana in prezent, in acest caz au fost retinute aproximativ 50 de persoane, care sunt acuzate de fraude informatice, constituire a unui grup infractional organizat si inselaciune cu consecinte deosebit de grave. Ele urmeaza sa fie prezentate, vineri, instantei cu propunere de arestare preventiva. Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, a declarat, vineri, in conferinta de presa comuna a DIICOT si IGPR, ca un numar de 22 de persoane au fost acuzate in SUA in cazul acestor retele de criminalitate informatica, precizand ca SUA vor incerca sa obtina extradarea acestor infractori si a conducatorilor acestor organizatii infractionale dupa derularea procedurilor judiciare necesare in Romania. El a mai spus ca membrii celor trei grupari au inselat peste 2.000 de persoane in SUA, suma totala ridicandu-se la peste 10 milioane de dolari. Din datele prezentate de ambasador a rezultat ca membrii acestui grup de infractori au pagubit cetateni din 50 de state ale Americii.
Speculau increderea americanilor in Armata
Totodata, Mark Gitenstein a spus ca parte dintre infractorii romani sustineau ca sunt membri ai Armatei americane pentru a castiga increderea victimelor. ?Adesea, sustinand ca sunt membri ai Armatei americane, acesti infractori cibernetici au sustinut ca au automobile de vanzare. Ei au folosit increderea americanilor in armata pentru a pacali persoane bine intentionate si care nu banuiau nimic sa le trimita bani pentru a achizitiona imobile inexistente?, a spus Gitenstein. Ulterior, seful Politiei Romane, chestorul Liviu Popa si seful DIICOT, Codrut Olaru, au precizat ca este vorba despre 1.000 de victime ale retelelor. Reprezentanti ai Ambasadei SUA au explicat ca exista 1.000 de victime care au fost audiate de procurori in SUA, procedurile fiind in curs si pentru celelalte peste 1.000 de persoane. De asemenea, potrivit precizarilor facute de aceiasi oficiali, cuantumul prejudiciului ar fi de aproximativ 20 de milioane de dolari, suma de 10 milioane fiind cea rezultata din probele instrumentate pana in acest moment. Cauza a fost instrumentata impreuna cu ofiteri de politie judiciara din cadrul DCCO. - Serviciul de Combatere a Criminalitatii Informatice, BCCO Craiova si SCCO Gorj, iar suportul tehnic al operatiunii a fost asigurat de catre Directia de Operatiuni Speciale din cadrul IGPR si DGIPI. Procurorii DIICOT, in documentarea informativ-operativa a cauzei, au colaborat cu ofiterii US Secret Service si FBI din cadrul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucuresti.
16.07.2011. 00:00
This article hasn't been commented yet.
Write a comment
* = required field