Shakira concerteaza la Bucuresti
Shakira concerteaza la Bucuresti
Pe 7 mai 2011, Shakira va concerta pentru prima data la Bucuresti, in Piata Constitutiei, in cadrul turneului 'The Sun Comes Out", potrivit unui comunicat din partea organizatorilor, Emagic. Shakira a mai sustinut un concert in Romania, in 2006, in Timisoara, la care au luat parte peste 20.000 de spectatori. 'Shakira este unul dintre artistii pentru care am primit extrem de multe rugaminti din partea publicului pentru a organiza un nou concert in Romania. Ma bucur ca acum fanii au ocazia de a o intalni din nou, de data aceasta chiar la Bucuresti!" a declarat Laura Coroianu, CEO Emagic. Alaturi de 7 albume vandute in peste 60 de milioane de exemplare, palmaresul artistei include si o colectie impresionanta de premii ce reuneste nu mai putin de 142 de trofee si distinctii printre care 2 premii Grammy, 7 premii Latin Grammy, 3 premii Billboard Music, 12 distinctii primite in cadrul ceremoniilor Billboard Latin Music Awards, 6 trofee MTV si 4 World Music Awards, plus alte 260 de nominalizari la diferite categorii sau premii ale industriei muzicale internationale. Mai mult decat atat, Shakira este singurul artist care are nu mai putin de patru single-uri in clasamentul celor mai bine vandute 20 de piese ale ultimului deceniu, printre care se numara si celebra 'Hips Don't Lie", cel mai bine vandut single al secolului XXI, piesa care a ocupat pozitia intai in topurile muzicale din 55 de tari. Imnul Cupei Mondiale de fotbal de anul trecut, "Waka Waka", a fost un alt succes fulminant al artistei, single-ul vanzandu-se in peste 2 milioane de exemplare in intreaga lume, devenind totodata cel mai ascultat imn din istoria acestei competitii. Cel mai recent material discografic al Shakirei, 'Sale el Sol", lansat in octombrie 2010, a debutat direct pe prima pozitie in Billboard Top Latin Albums, si pe locul 7 in Billboard 200, unde a ramas timp de 12 saptamani consecutive, in timp ce single-ul "Loca" a facut inconjurul lumii, clasandu-se pe primul loc in topurile din America Latina si Europa. Biletele vor fi puse in vanzare vineri, 25 februarie, online pe www.myticket.ro si in reteaua magazinelor Diverta din tara. Exista patru categorii de pret, in functie de distanta fata de scena: golden vip (cu loc pe scaun) la 380 de lei, tribuna vip - 280 de lei, gazon A - 180 de lei si gazon B - 120 de lei.
2011-02-23
23.02.2011. 00:00
This article hasn't been commented yet.
Write a comment
* = required field