The Beatles intra in era digitala
The Beatles intra in era digitala
Melodiile grupului britanic The Beatles sunt pe Internet prin magazinul virtual iTunes Music Store al companiei americane Apple.
Incepand de azi, melodiile de pe cele 13 albume a formatiei britanice pot fi cumparate de pe iTunes, individual sau ca un album iTunes. Toate hit-urile clasice The Beatles sunt vandute pentru un dolar si 29 de centi fiecare, iar intregul set poate fi achizitionat la pretul de 149 de dolari.
De asemenea, Apple le pune la dispozitie fanilor grupului britanic biografia trupei, concertele lor, dar si reclame in care apar membrii formatiei.
Dupa ani de negocieri, se pare ca Apple a reusit sa incheie un contract cu fostii membri The Beatles si cu compania de discuri a formatiei, EMI. In urma aceste intelegeri cantecele celui mai bine vandut grup din toate timpurile vor putea fi cumparate, in format digital, de pe iTunes.
Un anunt controversat
Apple a facut tot posibilul sa intrige industria muzicala si fanii The Beatles cu un mesaj misterios care a aparut luni pe site-ul companiei. In acest mesaj se promitea publicarea unui 'anunt incitat de la iTunes', unul 'pe care nu o sa il uiti niciodata'.
S-au facut mai multe presupozitii plecand de la aceast anunt, iar unii bloggeri cred ca exista o posibila analogie intre el si o melodie a lui Paul McCartney, unul din membrii grupului.
De asemenea, fanii Beatles au gasit un alt indiciu prin graficul anuntului in care apar patru ceasuri care arata fiecare alta ora - simboluri care apar si pe coperta albumului 'Help' a formatiei . Chiar si presa americana a inceput sa anunte noua intelegere, care va revolutiona industria muzicala, iar cei de la Cnet News spun ca fiecare cuvant folosit in anunt poate fi gasit intr-o melodie a formatiei.
Desi Apple planuieste sa faca publica intelegerea astazi, presa americana atrage atentia asupra faptului ca firma si-ar putea schimba planurile in ultimul minut. Dar, daca zvonurile se dovedesc a fi reale, utilizatorii iTunes vor putea sa cumpere online celebrele hit-uri precum 'Please Please Me' , 'Hey Jude' sau 'A Day in the Life'.
De ce nu a fost vanduta muzica The Beatles pana acum pe iTunes?
Mai multi factori au impiedicat comercializarea digitala a melodiilor formatiei britanice, inclusiv o disputa cu trupa asupra marcii Apple. Acest conflict a inceput in anii ‘60, cand The Beatles si-au numit compania de inregistrari Apple Records.
O alta problema a fost obtinerea drepturilor digitale pentru melodii, pentru care Apple dorea exclusivitate. Iar daca The Beatles incheiau un astfel de contract, ei riscau sa piarda alti distribuitori importanti cum ar fi reteaua de magazine Wal-Mart, site-ul Amazon, sau alti retaileri de muzica on-line sau traditionali.
Partea financiara a fost o problema majora care a impiedicat tranzitia melodiilor The Beatles in era digitala. Ca si AC/DC, Bob Seger sau alti cantareti celebrii care vand albume vechi in cantitati mari, Beatles ar castiga mai mult din vanzarea CD-urilor decat din descarcarea de pe Internet a melodiilor lor.
Ce inseamna digitalizarea melodiilor Beatles pentru Apple?
Chiar si dupa despartirea lor, The Beatles a avut vanzari record de peste 117 milioane de albume doar in America, potrivit Asociatiei Industriei de Inregistrari din America. Iar formatia continua sa aiba un prestigiu cultural de care nimeni nu se poate atinge.
Probabil acestea sunt motivele pentru care vanzare melodiilor faimosului grup este considerat cel mai mare premiu pe care ar putea sa il obtina o companie muzicala. Iar Apple si mai ales directorul executiv al companiei , Steven P. Jobs au fost mereu atrasi de aceasta oportunitate.
'Este o miscare cu o semnificatie simbolica, deoarece Steve Jobs este un mare fan Beatles', a spus Tim Bajarin, un analist care urmareste evolutia Apple de mai multi ani.
In ciuda valorii simbolice a intelegerii, valoarea financiara pentru comercializarea digitala a muzicii The Beatles nu este inca clara. Aproape trei sferturi din albumurile vandute in America sunt inca sub forma de CD-uri, iar aceste suporturi raman mult mai profitabile pentru casele de discuri decat descarcarea lor de pe Internet.
Termenii acestei intelegeri sunt inca un secret. Nu se cunosc nici macar preturile pentru care vor fi vandute melodiile grupului, desi ani de zile, Apple a insistat sa vanda melodiile pentru 99 de centi. Este posibil ca valoare melodiilor celebrei formatii sa fie mai mare deoarece din 2009, dupa o intensa presiune venita de la industria muzicala, Jobs a acceptat sa diversifice preturile. Acum Apple vinde melodii pentru 99 de centi, dar si pentru 69 sau un dolar si 29 de centi.
Cu toate ca Apple devine cel mai mare distribuitor de muzica de pe Internet, iTunes nu este o sursa de profit pentru companie. Conducerea Apple a spus ca profiturile obtinute prin iTunes de abia acopera costurile de intretinere a site-ului. 'Muzica pe care o vand este un modalitate care le permite sa vanda mai multe iPod-uri si iPhone-uri , produsele care aduc cei mai multi bani', spune analistul Bajarin.
Intelegere cu istorie
Apple a incercat sa incheie un contract cu EMI si The Beatles de multe ori in trecut, dar negocierile nu au avut niciodata un final concret. Iar zvonurile online, acuzatiile si teoriile conspiratiei au aparut de multe ori in jurul acestui subiect.
In trecut, Paul McCartney a spus ca o intelegere pentru digitalizarea melodiilor formatiei va fi facuta numai cu acordul tuturor membrilor The Beatles sau a mostenitorilor lor.
Adevaratii fani Beatles
Milioanele de fani Beatles pot asculta si acum albumele formatiei lor preferate pe iPod sau iPhone pentru ca pot transfera melodiile de pe CD-uri pe suporturile digitale.
'Cine nu a fost capabil sa faca rost de o versiune digitala a melodiilor celor de la Beatles pana acum, nu este fan Beatles', spune John Perry Barlow, un fost compozitor si cofondatorul fundatiei ' Frontiera Electronica', o organizatie care lupta pentru libertatile civile online.
Dar, el crede ca introducerea melodiilor Beatles pe iTunes va ajuta ca tinerii sa intre in contact cu muzica formatiei, care face parte din mostenirea culturala a tarii. 'Muzica este vesnica. Probabil este una dintre cele mai remarcabile melodii cerate de oameni si exista noi generatii care nu cunosc inca aceste melodii'.
Romanii nu pot cumpara, inca, muzica de pe iTunesRomanii nu se pot bucura de muzica celebrului grup britanic, deoarece in iTunes Store Romania nu sunt disponibile melodii sau filme. Singurul lucru pe care il pot descarca romanii sunt diferite aplicatii pentru IPhone.
2010-11-17
17.11.2010. 00:00
This article hasn't been commented yet.
Write a comment
* = required field