Iulian Stanciu, directorul general al eMag, sustine ca rezultatele de anul trecut s-au datorat introducerii unor noi game de produse si servicii si a atragerii unui numar important de clienti companii. Anul trecut, retailerul a inceput sa vanda si electrocasnice de mari dimensiuni precum congelatoare, frigidere sau masini de spalat.
Cel mai bine vandute produse au ramas laptopurile, eMag fiind cel mai mare vanzator de astfel de produse de pe piata locala, avand o cota de 25%.
Compania are in prezent sase showroom-uri in tara, ultimul fiind deschis in luna septembrie 2010 la Constanta, in urma unei investitii de aproape 60.000 de euro. Pentru acest an, compania estimeaza afaceri de 150 mil.euro.
"In 2011 ne vom concentra pe adaugarea unor categorii noi de produse si pe dezvoltarea organica a tuturor categoriilor din portofoliu", a adaugat Iulian Stanciu. El sustine ca retailul online de electro-IT va ajunge in 2011 la 20% din totalul pietei de retail din Romania, la circa 220 mil. euro, in conditiile in care intreaga piata (care include si retailerii traditionali precum Domo, Altex sau Flanco) va creste cu 10 procente, la 1,1 mld. euro. Reprezentantii eMag sustin ca anul trecut au avut o cota de 70% pe piata de comert online de electro-IT.
Potrivit oficialilor eMag, site-ul magazinului online a avut 1,7 milioane de vizitatori unici in ultimul trimestru al anului trecut, dintre care 8% au si cumparat un produs. Rata de conversie a crescut anul trecut de la 6,7% in luna ianuarie la 8 procente in decembrie. Site-ul eMag nu este monitorizat de niciun serviciu de monitorizare a audientei pe internet.
Pe de alta parte, Marius Ghenea, presedintele grupului de distributie FitDistribution, care detine magazinele online pcfun.ro sau pcgarage.ro, sustine ca piata de comert online (electro-IT, haine, jucarii etc., fara servicii si facturile platite online) va creste in acest an cu 20%, la 300 de milioane de euro.
"Este o estimare initiala, intrucat potentialul de crestere al pietei de comert online in Romania este mult mai mare, poate creste sustinut, cu rate medii anuale de peste 50% in urmatorii ani", sustine Ghenea.
"Pentru moment trebuie insa sa intelegem mai bine si care va fi evolutia in ansamblu a consumului de retail, deoarece acesta pare in continuare slabit si nu cred ca 2011 va aduce schimbari semnificative, cu o putere de cumparare in scadere a populatiei, cu o situatie in care in continuare creditarea lipseste in mod substantial ", mai spune el.
FitDistribution a incheiat 2010 cu afaceri de 28 mil. euro, potrivit lui Ghenea.
17.02.2011. 00:00
This article hasn't been commented yet.
Write a comment
* = required field