Ultimele studii economice realizate atat de organizatii romanesti cat si de reputate agentii externe de monitorizare au o concluzie unica: avem o economie necompetitiva pe plan extern.
Cum pentru a rezolva orice problema e necesar sa descoperi cauzele am incercat sa descalcim principalele idei reiesite din cele mai recente studii realizate de Centrul Roman de Modelare Economica (CERME) si Comisiei Nationale de Prognoza (CNP).
Gradul redus de acoperire a cererii prin oferta interna reflecta competitivitatea scazuta a Romaniei, factor corelat cu dezvoltarea insuficienta a economiei bazate pe cunoastere, spun cei de la CERME.
Punctele nevralgice ar fi, conform cercetatorilor, resursele umane, societatea informationala si cercetare si dezvoltare. Si totusi creiere avem suficiente dar sunt dezvoltate peste hotare, si nu gasesc motivatia pentru a se mai intoarce. Cei care mai vin, pot fi regasiti in varful ierarhiei multinationalelor care i-au scolit.
In 2005, doar 1,5% din populatia de 25-64 de ani a participat la forme de educatie permanenta, de sase ori mai putin decat in UE. Numarul de absolventi din domeniul stiintei si tehnologiei se afla sub media europeana si suntem inca straini de comertul electronic si e-bankingul.
De asemenea, numarul de cercetatori la un milion de locuitori este de trei ori mai scazut decat media UE. Si totusi numarul brevetelor de inventii ale romanilor domina categoric concursurile internationale de la Geneva sau Bruxelles. E adevarat, multe dintre ele nu-si gasesc aplicabilitate la noi, fiind folosite cu mult succes in vest, unde cultura valorii s-a nascut cu multe dcenii in urma.
Dincolo de aceste concluzii seci, credem ca, principalul esec inregistrat de economia romaneasca are la baza incapacitatea guvernantilor de a folosi resursele de care inca mai dispunem. Pentru ca altii fac profituri frumoase de pe urma lor.
06.04.2007. 00:00
This article hasn't been commented yet.
Write a comment
* = required field