Tranzactii record prin Gecad ePayment
Tranzactii record prin Gecad ePaymentAutor : Laurentiu Matache
Orange Romania si Gecad ePayment au raportat rezultate record in aprilie pentru numarul de tranzactii online prin card, inregistrand o crestere de zece ori peste media lunara din primul trimestru al anului. Ca urmare a acestei cresteri, numarul total de tranzactii online prin card procesate prin sistemul ePayment a depasit 40.000 in aprilie si mentine aceeasi tendinta pentru luna mai. In perioada 5 aprilie - 16 mai, Orange a organizat o promotie speciala prin care fiecare abonat Orange a primit bonus 100 de minute in retea la achitarea online a facturii emise in luna aprilie, prin card, in zona Web Care. Rezultatul direct al promotiei a fost cresterea cu peste 80% a utilizatorilor inregistrati in Orange Web Shop si Web Care, dintre care 50% se estimeaza ca sunt utilizatori noi de comert electronic care au facut pentru prima data o plata online. Gecad ePayment ofera companiilor solutii pentru comert electronic. Serviciile Gecad ePayment proceseaza comenzi cu plata prin card bancar, transfer bancar, plata la livrare, precum si microplati prin SMS. In al patrulea trimestru al anului trecut, compania a avut o cota de 86% din piata serviciilor de procesare online de plati din Romania.
Comments (0) 16.05.2007. 00:00
300 mil. euro, paguba la buget din spalare de bani si comert electronic
300 mil. euro, paguba la buget din spalare de bani si comert electronic
Autor : Ionela Neagu-Stanila / ionela.neagu@curierulnational.ro
Estimarea vizeaza primele 3 luni ale anului
2.497 persoane anchetate
La peste 300 milioane euro se ridica prejudiciul inregistrat in primele 3 luni din infractiuni de crima organizata, spalare de bani, comert electronic, trafic de droguri si inselaciune. Pentru a "tine" insa pasul cu cei care comit astfel de fapte, Politia Romana a accelerat ritmul de munca si s-a focalizat pe contracararea si controlul eficient al ilegalitatilor.
Politistii spun ca o atentie deosebita se acorda marii criminalitati, infractiunile din sfera acesteia evidentiindu-se prin pericolul social deosebit, dat de actiunea in grup organizat a faptuitorilor, prin complexitatea modului de operare, precum si prin valoarea prejudiciilor cauzate.
Astfel, ca urmare a investigatiilor desfasurate de politisti, in primele trei luni ale anului, a crescut numarul constatarilor privind infractiunile de crima organizata cu 103,9%, spalare de bani cu 39,6%, trafic de droguri cu 22,2%, comertul electronic cu 25%, precum si de inselaciune cu 547,8%, in acest din urma caz, paguba fiind de peste un milion euro. Totodata, in baza art. 12 din Legea 508/2004, au fost declinate structurilor competente spre solutionare 1.348 dosare, privind comiterea a 2.942 infractiuni, pentru care au fost cercetate 2.497 persoane. Prejudiciul cauzat prin aceste infractiuni, estimat la aproximativ 308 milioane euro, detine o pondere de 53% din paguba totala savarsita. 34,47% dintre membrii gruparilor anihilate provin din zona criminalitatii informatice, a traficului de fiinte umane si a celui de droguri.
Romania nu produce valuta contrafacuta
In domeniul fraudelor informatice si al celor privind comertul electronic, atacurile de tip phishing raman cele mai utilizate metode infractionale si vizeaza, in principal, sustragerea datelor personale si folosirea lor la comiterea altor fraude. Anchetatorii spun ca una dintre caracteristicile acestor infractiuni o reprezinta faptul ca o parte sunt initiate in Romania, dar vizeaza tinte din strainatate. De asemenea, in realizarea actului infractional, cetatenii romani sunt ajutati de catre straini sau de conationali care actioneaza peste granite.
In ceea ce priveste falsul de moneda, Romania nu este o tara de producere de valuta contrafacuta si nu este folosita de gruparile internationale in activitatea criminala, sustine IGPR intr-un comunicat. In perioada analizata, au fost scosi din circuit 18.000 lei, 30.000 euro si 56.000 dolari. Totodata, au fost identificate 821 carti de credit false.
Printre operatiunile derulate cu succes de oamenii legii se regaseste si cea privind gruparea compusa din 4 membri, care actiona pe linia traficului de persoane si a traficului de migranti din Republica Moldova, prin Romania, cu destinatia Grecia. Victimele, exploatate prin munca, incheiau contracte de intermediere, consiliere sau mediere pentru obtinerea unor locuri de munca in Grecia, conform pregatirii profesionale, pentru care plateau intre 550 si 800 euro.
Politistii romani impreuna cu cei francezi si italieni au anihilat o retea criminala organizata specializata in fraude cu carti de credit. Suspectii retrageau numerar de la bancomatele din Lyon, 2 dintre liderii grupului fiind retinuti in Romania.
Comments (0) 16.05.2007. 00:00
Numarul conexiunilor broadband a crescut cu 40% la finele lui 2006
Numarul conexiunilor broadband a crescut cu 40% la finele lui 2006
Autor : Laurentiu Matache
In a doua jumatate a anului 2006 piata de broadband din Romania a crescut cu 40%, numarul total de conexiuni inregistrate la finele anului 2006 a fost de 1.042.500 fata de 730.900 la jumatatea anului trecut, conform unui studiu realizat de IDC Romania la comanda Cisco. Cea mai mare rata de utilizare a fost inregistrata in segmentul rezidential, urmata de segmentul intreprinderilor mici. Dintre toate tehnologiile ADSL a inregistrat cea mai mare rata de crestere a numarului de clienti, de peste 100%. In ceea ce priveste tendintele pietei, in a doua jumatate a anului 2006 DSL a fost tehnologia care a inregistrat cea mai rapida crestere, castigand o cota semnificativa a pietei in defavoarea LAN-ului. Penetrarea broadbandului in segmentul educational este in crestere fata de penetrarea broadband in segmentul administratiei publice, care este in scadere continua. In domeniul business, companiile mici si mijlocii inregistreaza cea mai mare crestere in adoptia tehnologiilor DSL si fibra optica. Numarul liniilor inchiriate a scazut, dar acestea sunt folosite in continuare in special de companiile mari. Tendinta de crestere a comertului electronic va avea un efect pozitiv asupra penetrarii broadband, la fel ca si serviciile de e-guvernare care vor incuraja adoptia broadband.
Comments (0) 09.05.2007. 00:00